Acum cateva zile, discutand cu tata - profesor de microeconomie in cadrul Academiei de Studii Ecomice - am pomenit cuvantul incentive. Tata m-a oprit sa ma intrebe despre ce este vorba. Si am inceput sa rad, amintindu-mi cate astfel de cuvinte (mai) am in vocabular. Dar nu sunt singura!

Inainte sa apara romenglezismele au aparut acronimele de specialitate. Pentru un proaspat angajat acestea sunt o pacoste. Cu cat i se pare ca le stapaneste, cu atat ele se inmultumesc mai ceva ca iepurii. La inceput, cei vechi au rabdare sa i le explice, dar dupa o saptamana si o zi dau semne de exasperare: cat ii mai ia astuia sa invete ce noi stim de catralioane de ani de cand suntem aici?

La un moment dat, preocupata deopotriva de o integrare mai rapida a noilor angajati din departamentul de marketing si de o mostenire autentica, am initiat un mini-proiect pentru proaspata asistenta de PR. Dictionarul viu se chema. Era o resursa online accesibila tuturor unde ea completa pe baza intalnirii cu fiecare departament in parte toate acronimele utilizate, fiecare cu definitia sa. Initiativa a parut sa o motiveze, caci era tanara si curioasa, insa la un moment dat a venit sa-mi spuna ca nu ii mai da de cap pentru ca aproape la fiecare conferinta, prezentare, intalnire descopera alte si alte acronime, ca o fi el un dictionar viu, dar ea ar vrea sa-l mai si ingroape. Sa zicem ca totusi a supravietuit intr-un format relativ suficient pentru orice angajat. 

De la acronime ajungem la romengleza corporatista pentru colaboratori totali paraleli cu ea.

Cu cativa ani buni in urma am avut un proiect care imbina lumea de business cu lumea culturala, iar noi eram la vremea respectiva un fel de pioneri ai imperecherilor acestora.Proiectul se referea la o piesa de teatru-brand, cu un scenariu original care sa fie o transpunere aniversara de treisprezece ani de business pe piata romaneasca. Ne doream sa prezentam intr-o comedie treisprezece identitati ale brandului prin intermediul a treisprezece actori amatori. Bun, suna frumos in prezentarea power point, dar a venit momentul crucial al intalnirii cu scenarista, una dintre cele mai bune. Eram stransi la o masa cel putin opt persoane, ca eram in sincron departamentele implicate. Si se apuca sa povesteasca Project Leader-ul cum vrem sa integram elementele de brand si sa crestem awareness-ul campaniilor de CSR si tot asa. Se uita biata femeie si asculta fara sa priceapa. Am intervenit ca un translator profesionist, adaptand aproape fiecare al doilea cuvant pe intelesul cuiva care nu lucreaza nici in marketing, nici intr-o multinationala. S-a luminat, a inceput sa ii placa proiectul, a sfarsit prin a ne scrie un super scenariu.

Romengleza corporatista se ciocneste insa cel mai adesea de colaborarea cu agentiile care vorbesc propria chineza. Aici nu mai vorbim de necesitatea unui translator care sa lege o lume financiar-analitica de una creativ-boema, ci de iminenta unui traducator autorizat de experienta. Adica un traducator pentru Orbitorul lui Cartarescu, nu pentru De ce iubim femeile.

Intr-o colaborare frugala pe un proiect creativ de comunicare interna corporatista am jucat rolul intermediarului intre clientul mare din domeniul IT si agentia care mijlocea partea de creatie. Clientul era foarte prins - ce surpriza - asa ca ne-a rugat sa avem un conference call in trei. Am zis sa fim deschisi, sa nu ne cramponam de prejudecati. De fapt a fost in patru, caci erau doi reprezentanti din partea clientului, unul local si unul regional. Dupa o ora de feedback legata de propunerea noastra creativa (ideea si executia erau un proiect comun intre mine si agentie) ne-am zis clasicele thank you, bye-bye, we will come back. Imediat dupa ce am incheiat conversatia m-a sunat reprezentantul agentiei care participase la call (ia uite cum si eu folosesc romenglezisme, o fac intentionat ca sa vedeti ca experienta ma autorizeaza drept traducator) si ma intreaba: Raluca, tu ai inteles ceva? Adica ce trebuie sa facem mai departe? Ma bazez pe tine, ca eu nu am inteles nimic concret din ce au vorbit femeile acelea.