Adrian Papuc: Există un român de 55 de ani care aleargă 5.000 de km în 52 de zile consecutiv și nu este influencer

Adrian Papuc: Există un român de 55 de ani care aleargă 5.000 de km în 52 de zile consecutiv și nu este influencer

Adrian Papuc: Există un român de 55 de ani care aleargă 5.000 de km în 52 de zile consecutiv și nu este influencer

Pe Adrian l-am cunoscut în toamna anului 2022. Îi auzisem menționat numele de către cei din grupul de alergare de pe lângă Bucharest International School of Management (asta ca să lămuresc nenumăratele tag-uri de la alergările noastre de duminică, din fața statuii lui Charles de Gaulle).

Pomenirea avea ceva mistic - număr ireal de kilometri alergați consecutiv. Cam șase sute timp de șase zile consecutiv. Eu alerg de șase ani relativ constant și am reușit să termin - numai eu știu cum - trei maratoane, adică trei înmulțit cu patruzeci și doi de kilometri la distanță de minim un an. Știu, nici mie nu îmi iese matematica - ce corp și ce minte are omul acesta ca să poată susține atâta efort?

Până să găsesc răspunsul l-am întâlnit la una din alergările duminicale ale grupului. Atunci am aflat câteva informații suplimentare, care aveau să-mi răstoarne matematica și așa precară a acestui fenomen:

  1. Adrian Papuc are 55 de ani
  2. Adrian Papuc tocmai se calificase la competiția* The 27th Annual Sri Chinmoy Self-Transcendence 3100 Mile Race*, fiind singurul român dintr-o listă exclusivistă de 14 alergători
  3. Competiția va avea loc între 30 august și 20 octombrie 2023. Pe parcursul celor 52 de zile, cei 14 alergători vor parcurge aproximativ 5.000 de km (cam 100 pe zi) în jurul unei suprafețe de aproximativ 800 de metri. Socotiți voi cam de câte ori se vor învârti.

De atunci și până acum, am încercat să îl ajut cu identificarea unor sponsori. Vă imaginați cam cât de costisitor este un astfel de demers, de la cheltuielile logistice (transport și cazare în New York timp de 50+ zile) la cele cu echipamentul și suplimentele nutritive (vedeți poza atașată acestui articol).

Am profitat de expunerea la evenimentele de business - mulțumesc încă o dată echipa Evensys și Cristi Manafu pentru că mi-ați permis să îi expun cazul la conferința Brand Power din noiembrie 2023.

Am apelat la rețeaua profesională - deopotrivă branduri și agenții.

Dincolo de susținerea financiară, m-am gândit că Adrian poate fi un brand personal și - de ce nu - de țară (oricât de pompos ar suna). Un influencer. Ceea ce face el nu este la îndemâna oricui, dar este un altfel de model de viață la categoria 50+ și nu numai. 

Le mulțumesc tuturor celor care au avut deschiderea de a se întâlni și discuta potențiale asocieri cu Adrian. 

Adrian a început această cursă nebună în această dimineață. Se antrenează pentru ea de 13 ani și ne-a mărturisit pe grupul de alergători de la BISM că “uite, orice vis poate deveni realitate. Am emoții, incertitudini, dar fără aceste trăiri nicio alergare nu ar avea atâta farmec.”

Cursa beneficiază de acoperire media internațională. BBC, the Wall Street Journal și New York Times sunt câteva dintre publicațiile care vor scrie despre această competiție.

Pentru cei care doresc să îl sprijine pe Adrian, linkul de donații este deschis în continuare>

https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/view?id=2252

Mai multe informații despre competiție găsiți aici: https://3100.srichinmoyraces.org/

 

Baftă, Adrian!

Articole Recente