Acesta este titlul ultimului tablou pictat de Frida Kahlo, cea mai cunoscuta artista din Mexic. Desi renumita pentru portretele si mai ales auto-portretele sale, Frida a ales pentru Viva la Vida o natura moarta, ca o pregatire pentru ceea ce ea numea 'o iesire vesela' dintr-o viata macinata de dureri fizice si mutilari.
 
Daca te pregatesti sa mergi in Mexico City, un oras inca insuficient explorat de est europeni, iti recomand trei experiente prin care sa simti iubirea in diverse forme.
 
1. Dragostea profund-artistica
Diagnosticata la sase ani cu poliomelita, victima a unui accident aproape fatal la optsprezece ani, suferind pierderi de sarcina din pricina infirmitatii capatate in urma accidentului si in final o amputare a unui picior, Frida a reusit sa puna atata forta si pofta in viata si arta sa, ca ajungi sa te intrebi: daca pe majoritatea femeilor le doare capul atat de des, cum se face ca o femeie care purta corsete speciale de sustinere a coloanei si lua analgezice puternice iubea atat de mult viata?
O iubea alaturi de Diego Rivera, un alt artist celebru al Mexicului, care o insela frecvent si despre care insasi Frida spunea "am avut doua accidene grave in viata mea, unul a fost cel cu autobuzul si al doilea Diego, mult mai grav decat primul"
Am vizitat Casa Azul, locul in care Frida s-a nascut, a crescut si ulterior a locuit cu sotul sau pana la sfarsitul vietii. Azul inseamna albastru-cobalt si este nuanta in care ea a ales sa picteze locul copilariei in momentul in care a devenit casa ei de femeie maritata. Lumina reflectata in peretii albastri este o invitatie la culoare, inspiratie, energie si dorinta. O declaratie de iubire intensa, ravasitoare, imposibila.
 
2. Dragostea ca un balci
De la suprarealismul operei Fridei capitala Mexicului te arunca in realitatea traditiilor mexicane dinaintea colonizarii spaniole.
Despre Xochimilco am citit ca ar fi un fel de Venetie a Mexicului, pe ale carui canale, ramasite ale unei foste lagune, te poti plimba cu barcute impodobite cu flori si mariachi care canta de amor.
In realitate, ca in multe povesti de amor, nu te dai in barci adevarate, ci in barci modeste din lemn impinse cu o rogojina de barcagii tineri.
Am stat cu respiratia oprita din momentul in care am ajuns in mica localitate de langa capitala si pana ne-am intors din plimbarea prin fosta laguna. Locul nu parea deloc sigur,  iar trajineras (barcutele cu care te plimbai pe canale) erau departe de gondolele venetiene. Ne-au cantat mariachi din barci vecine si o multime de comercianti au incercat sa ne vanda accesorii, mancare, bautura, iluzii. Cel care a vaslit pentru noi era un baiat putin mai mare ca baiatul meu. Privirea lui blanda ne-a risipit emotiile si mi-a adunat gandurile catre unul singur: o sa ii dau un bacsis serios.
 
3. Dragostea virtuala
De la traditii si arta, ultimul hop si experienta cea mai actuala poate fi o vizita la Centrul de Cultura Digitala. Unul dintre proiectele expuse este o experienta fotografica pe parcursul a douazeci si patru de ore regasita intr-o camera plina ochi cu fotografiile rezultate. Calci efectiv pe printuri si iti poti alegi unul pe care sa il pastrezi. Am ezitat intre imaginea unui cuplu de asiatici la nunta proprie si un apus superb in apa. Probabil ca alegerile digitale in dragoste sunt cel putin la fel de dificile.
 
Cele trei experiente pot fi consumate separat, in functie de profilul vizitatorilor sau pot fi integrate intr-un melanj de senzatii pe care orasul le manuieste teribil de bine.
 
Vamos a Mexico!
 
Poza in sensul acelor de ceasornic
1. Expozitia foto 24 hours de la Centrul de cultura digitala
2. Trajineras
3. Perna din dormitorul lui Diego Rivera
4. Autoportret Frida Kahlo