Un om a murit la o mare si alti sute de mii au ramas sub cerul liber

Un om a murit la o mare si alti sute de mii au ramas sub cerul liber

Un prieten vechi cu care nu mai vorbisem de ceva timp mi-a reamintit ca sunt doua lucruri care nu s-au schimbat - in ceea ce ma priveste -  de mai bine de douazeci de ani de cand ne stim. Unul este sensibilitatea, adesea bine ascunsa in exuberanta si insuportabila usuratate cu care aleg sa traiesc. I-am multumit pentru acest insight de care aproape uitasem si pe care, adesea, credeam ca l-am preschimbat in cinism. Daca inca se vede, inseamna ca am ramas om.

Un om a murit zilele acestea - cel mai probabil inecat intr-o mare, chiar marea la care ajungem relativ repede, pe o autostrada vesnic in reabilitare, aglomerata la sfarsit de saptamana si in plin sezon. Nu il cunosteam, dar lumea mica a Facebookului mi-a scos in cale o postare a cuiva care anunta decesul unui apropiat, fost angajat in publicitate, in varsta de aproximativ patruzeci de ani. Poate dintr-un instinct al apartenentei segmentului demografic sau al domeniului lucrativ sau al unei curiozitati exacerbate de vremurile de medie sociala, am intrat pe tag-ul postarii. Si m-a impresionat mobilizarea catorva oameni, dar mai ales a lui R, de a-i identifica o ruda, de a-i organiza o inmormantare, de a strange bani si informatii, de a nu-l lasa in voia a ceea s-ar fi intamplat atunci cand un om nu mai are o familie care sa se ocupe. 

“Un om care nu mai are familie, a avut familie in fiecare party in care a calcat.” Asa a rasunat mesajul lui R, scris cu majuscule pe un perete virtual al cuiva pe care nu l-am cunoscut, dar al carui final m-a miscat. Nimic din ceea ce facem - strategic sau holistic  - nu ne va defini mai mult decat ceea ce a facut R si acea mana de oameni pentru prietenul, cunoscutul, colegul lor. 

La vreo doua mii de kilometri distanta, in portul Beirut a avut loc o explozie puternica, in urma careia au murit peste o suta cincizeci de oameni, au fost raniti cateva mii si sute de mii au ramas fara locuinte. Acest incident a venit pe fondul unei crize economice si politice grave si a unei pandemii. Presedintele libanez Michel Aoun in varsta de optzeci si cinci de ani a declarat ca explozia devastatoare produsa in portul Beirut este rezultatul „fie al unei neglijente, fie al unei interventii straine”. La cateva zile dupa incident, ipoteza cea mai vehiculata este ca deflagratia a fost provocata de explozia a circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de sase ani in conditii necorespunzatoare in portul capitalei libaneze.

Beirutul m-a fascinat de cand am citit cartea Asmei Albdelkarim, Poveteste-mi despre Beirut. Pe 31 decembrie 2019, cand am alergat zece kilometri cu un grup de cateva zeci de alti alergatori, ne-am pus ca dorinta -  eu si o prietena - sa mergem in 2020 in Beirut. Autoarea cartii care mi-a starnit apetitul pentru unul dintre cele mai cosmopolite si diversificate orase din Orientul Mijlociu se intoarce in Liban, tara stramosilor ei, dupa ce termina liceul in Tunisia. Este captivata de mica lume fascinanta si agitata, in care imigrantii sirieni se intersecteaza cu refugiatii palestinieni, unde se indragosteste de un francez, alaturi de care ia parte la Revolutia Cedrilor. Cartea ei dezvaluie realitatea complexa a Libanului, tara cu aparente libertine si mentalitati traditionaliste.

Pentru cei ca mine, care viseaza la Beirut, va las cateva fragmente din cartea Asmei, poate va imbie sa o cautati si sa o cititi.

***

Adolescenta, incepusem sa citesc Mahfuz si devorasem toate romanele lui Ihsan Abdel Quddous, pe care le gaseam cu greu in librariile foarte slab aprovizionate cu literatura araba si chiar cu literatura pur si simplu. Trebuie spus ca librariile demne de acest nume erau inexistente in tara; nu acorzi prioritate hranei spirituale cand burtile sunt goale si mai bine de 13% din populatie traieste sub pragul saraciei.

Vanzatoarea imi spune ca exista diferite tipuri de val. Primul se numeste chador si este o piesa unica de panza neagra care o acopera pe femeie in intregime, lasand sa i se vada doar fata si mainile. Urmeaza valul charii, cel care, conform celor care l-au inventat, respecta saria. Este vorba de un vesmant larg, de culoare pastel cel mai adesea, conceput astfel incat sa nu se muleze pe corpul celei care il poarta, si este insotit de o esarfa asortata.

Departe de pragmatismul ce impregneaza spiritele din Occident, aici, oamenii sunt animati de sentimente si emotii, iar aceste sentimente si aceste emotii sunt deseori atit de puternice, incat explodeaza in razboaie fratricide. Un lider nu este ales pentru ca ideologia lui este convingatoare, ci pentru ca discursul lui emotioneaza, pentru ca oamenii il iubesc pe tatal lui sau bunicul sau ii induioseaza. Totul este pasional si totul e supus pasiunii.

Accesul la viata profesionala fiind bazat pe recomandare, e in general foarte greu pentru un libanez apolitic sau areligios sa ajunga intr-un post care sa ii permita sa isi castige existenta decent. Iar daca am aborda partea tehnica a stabilirii unui contract de casatorie, ne-am lovi imediat de o realitate: casatoria civila nu exista in Liban (prima a fost aprobata si recunoscuta in aprilie 2013). Pentru a uni cupluri, pentru a celebra nunta, trebuie sa treci prin fata instantelor religioase

Razan respecta cu rigurozitate perceptele islamului. Isi interzice sa asculte muzica. Imi spune ca, daca asculta muzica, asta poate sa trezeasca in ea “dorinte nesanatoase”. Atunci ii sugerez sa isi imagineze ca habibi - fiinte iubite in araba - care se repeta mult in cantecele libaneze, se refera la Allah sau la Mahomed.

A fost prima manifestare a Primaverii Arabe. Poporul libanez isi incepuse revolutia, dand un exemplu intregii regiuni prin acest elan de libertate si suveraneitate. Libanezii indraznisera sa spuna “nu” regimului sirian, care ii inabusea de 29 de ani. Inceputul Primaverii de la Beirut sau “Revolutia Cedrilor” a fost o manifestatie fara precedent care a adunat un milion de libanezi (intreaga populatie a Libanului este in jurul a sase milioane de locuitori).

Sa mancam halawet el-jeben (un desert arabesc format dintr-un aluat de semola si branza, umplut cu crema) la cei mai buni cofetari.

Un citat din Oscar Niemeyer: Cand conditiile de viata se degradeaza si speranta paraseste inimile oamenilor, revolutia este calea de urmat.

In ziua de 12 iulie 2005, Elias Murr, fost ministru de Interne al guvernului Hariri, este si el victima unui atentat cu bomba. Sa mori devine ceva obisnuit.

In araba, cuvantul “om”, insan, are aceeasi radacina cu “uitare”, nisyan. Dintr-un instinct de supravietuire primar, dar nu mai putin admirabil, omul libanez isi uita suferintele, isi sterge ranile, isi recapata fortele, se ridica si merge mai departe.

Fractura culturala dintre Orient si Occident:

Vecinul din fata, Amou Elie, este un septuagenar foarte amabil, asa cum sunt barbatii cu parul alb in Liban: blajini si paterni. Are o gradina de legume. Intr-o seara de octombrie, ii aduce rosii lui Nicolas, noul meu colocatar, ca sa ii ureze bun venit in imobil. Nicolas le devoreaza imediat, fara sa ii invite si pe ceilalti locatari ai apartamentului sa imparta cu el acest dar. Tot locuind la camin, m-am obisnuit cu acest comportament individualist pe care l-am observat la studentele din Franta. Nu sunt dezamagita ca nu am putut sa gust din rosii, dar il intreb spontan pe Nicolas ce-i va oferi in schimb vecinului, iar el imi raspunde:

- Nimic! Nu i-am cerut nimic, ii face placere sa-i accept ofranda, pentru ca asta ii permite sa nu fie izolat la varsta lui. Suntem chit.

Nu numai in Liban poti intalni blonzi cu ochi albastri, sunt o sumedenie in Siria, Egipt, Algeria si in multe tari arabe. Cat priveste mintile inguste, acestea se gasesc peste tot si, din pacate, nu se limiteaza la o tara sau o regiune. 

Nu ajuta la nimic sa calatoresti daca vrei sa-ti impui ideile si sa-ti duci cu tine prejudecatile! Ideea ca razboiul care ne insangereaza tara este cauzat de frivolitatea si prostia libanezilor, un razboi declansat in fond de cauze obscure si ridicole, sintetizeaza punctul de vedere al multor occidentali. Desi au intr-un fel dreptate, aceasta perceptie simplista este doar corolarul unei extrapolari naive.

Iubesc acest Liban haotic si induiosator. Cedrul lui maiestuos care se inalta in mijlocul scumpului drapel rosu cu alb. Bucatele, mezze-lele si toate specialitatile lui. Serbarile si harababura lui. Pacea si razboiul lui. Crestinii si musulmanii lui. Ateii si agnosticii lui. Baruririle si localurile de noapte. Bisericile si moscheile lui. Toate contrastele lui care fac ca acest petic de pamant sa fie Liban. Libanul este diferit prin diversitatea lui intr-o regiune omogena, prin deschiderea lui spirituala intr-o regiune conservatoare si inchisa, prin crestinismul sau intr-o lume musulmana, prin siismul lui intr-o lume sunnita, prin prosperitatea lui naturala intr-o regiune desertica si arida.

***

 

Un om a murit la o mare si alti sute de mii au ramas sub cerul liber. In vara lui 2020 s-a calatorit mai putin, dar poate s-a simtit mai mult.

Articole Recente