Sa fie cartea cu care sa ai parte de unicitate, sa fie curiozitatea, sa fie diversitatea cunoasterii? Ce inseamna astazi sa fim oameni-unicat, care lasa in urma lor dare de personalitate si nu doar de parfum? Inpirand alti oameni printr-o viata bogata in experiente, trairi, lectii, incercari, esecuri si remontari, dar mai ales prin autenticitate poti spera ca te detasezi de masa amorfa a comunului?

Dand buna-ziua si nu feedback unei femei de serviciu de la care nu poti obtine niciun favor devii mai om? Cine are puterea sa iti slefuiasca mintea intru diferenta - familia, iubirile, prietenii, colegii, copiii sau necunoscutii? inainte sa ne cucereasca robotii, sa continuam sa fim mai oameni decat ne ingaduim sa fim. 

Ai carte (alt gen decat cel cu care te simti confortabil), ai parte de unicitate

Mi s-a intamplat adesea sa primesc sfaturi, recomandari, idei, unele dintre ele materializate in carti, cursuri, bicicleta, echipamente sportive, blind date-uri. Pe unele le-am acceptat din complezenta, pe altele condescendent, dar amanand momentul aplicabilitatii lor. Nu este suficient sa fii curios, daca aceasta curiozitate este limitata la un orizont ingust de preocupari. Nu este suficient sa fii curios atata timp cat lentoarea cu care absorbi curiozitatea in viata de zi cu zi nu iti deschide mintea pe masura elanului. Am participat recent la o conferinta de amploare in domeniul leadership-ului auntentic (adaug acest autentic pentru a face delimitarea intre multitudinea de evenimente cu iz de ceva si cele care chiar au substanta acelui ceva). Unul dintre vorbitori, Daniel Goleman, aflat in topul celor mai cunoscuti psihologi ai lumii, autor al celebrei carti “Inteligenta Emotionala”, un best seller cu cinci milioane de copii vandute, a spus ca eficienta cognitiva optima se obtine atunci cand creierul are o activitate de mijloc, nu este nici super stresat/excitat, nici plictisit. Cam asa m-as gandi sa traduc duo-ul curiozitate/actiune: echilibrul intre dimensiunea curiozitatii si modul in care fiecare din noi actioneaza sub impulsul ei este calea de evolutie, modul in care ne distantam de sinele trecutului si ne apropiem de unicitatea fata de mediul in care evoluam. Daca suntem prea curiosi si dornici de nou, dar nu reusim sa aplicam prea mult in viata de zi cu zi nu facem decat sa supra-excitam creierul si sa il lasam cu stresul neindeplinirii tuturor dorintelor, solicitarilor. Daca suntem blazati si resemnati, il plictisim, incat ajungem sa fim ineficienti chiar si in activitatile cu care l-am obisnuit.

“Parintele constient” este unul din darurile primite si amanate. Mi-a fost oferita pentru a-mi inlesni accesul la lumea complicata a pre-adolescentei, pe care habar nu am cum sa o gestionez din perspectiva materna. Nu m-am grabit sa o citesc, pentru ca am fugit mai mereu de o perspectiva spirituala prin opozitie cu gusturile mele pragmatice. In timp ce o citeam, simteam ca ma transform, ca vad lumea cu ochii mai larg deschisi. Parca multe alte usi colorate mi se deschideau sa le calc pragul, pentru a intelege mai bine, pentru a scapa de starea de necunoastere, obisnuinta, familiaritate. Educatia continua si pe cat posibil diversa ne ridica deasupra conditiei de faptura oarecare si identica altora ca noi. Deschiderea catre orizonturi de invatatura in orice etapa a vietii ne sporeste calitatea vietii si implicit masura calitatii proprii.

Cu ocaua mare a autenticitatii si omeniei

Ce inseamna astazi sa fim oameni, sa lasam o amprenta pe unde trecem si nu doar amintirea unei tinute inspirate si cum ne putem cultiva modul unic prin care lumea isi va aminti de noi?

Inspiratia este una din cai. Oamenii vor sa fie inspirati si adesea inspiratia vine de la cei care isi construiesc pas cu pas o viata bogata in experiente, trairi, lectii, incercari, esecuri si remontari, care fug de tipare, care se incapataneaza sa nu se adapteze unor norme strambe, care traiesc autentic. Pe parcursul timpului, am sesizat cum oamenii care imi erau sursa de inspiratie evoluau in clasamentul autenticitatii. La fel ca in clasamentul ATP (Asociata de Tenis Profesionist), Simonele si Federerii mei se mentineau, urcau sau coborau in functie de cum evoluam fiecare dintre noi. Perioadele in care evolutia lor era mai rapida decat a mea s-au succedat cu cele in care situatia s-a inversat. In plus, evolutia, la randul ei, a fost masurata diferit, in functie de etapele mele de viata, preocupari, standarde si motivatie: cam ca in “Jocul lui Ender”, unde regulile se schimbau in timpul bataliilor, pentru a putea masura capacitatea de adaptare a celor mai buni jucatori. Diferenta o facea faptul ca “jucatorii” care erau pe lista mea nu stiau ca se afla acolo. 

Omenia este o alta cale. Pentru unii este calea. Daruind timp, cunoastere, atentie, efort sau dragoste ca mod de viata este, de departe, cea mai simpla, fireasca si memorabila modalitate de a te distanta si apropia in acelasi timp. Te vei distanta de masa amorfa de oameni individualisti, egoisti, apasati doar de propriile nevoi si te vei apropia de bucuria de a fi.

In perioada cand eram o angajata de corporatie am auzit o gluma despre femeia de serviciu dintr-o companie, care statea dimineata langa mop, iar presedintele companiei a venit sa o salute si a intrebat-o ce asteapta. Femeia s-a intors si i-a spus pe un ton hotarat: feedback, ce sa astept? In realitate, femeile de serviciu, portarii, oamenii de la paza, etc asteapta sa li se spuna buna ziua si la revedere, la multi ani de zilele de nastere, sa fie tratati la fel cum sunt tratati sefii mai mari sau mai mici, oamenii. Caci cea mai buna dovada ca zgomotul pasilor tai va fi auzit mult timp dupa ce vei fi trecut este aceea de a fi stiut sa fii om si cu femeia de serviciu, si cu portarul si cu cel de la paza.

Oamenii ne fac oameni, iar iubirea ne face supra-oameni

Cea mai buna prietena din copilarie a postat recent un citat care spunea ca cei care ne-au acompaniat in copilarie au o putere asupra mintii noastre pe care cu greu o poate obtine orice alt prieten mai tarziu in viata. I-am dat dreptate, in fiecare an cand infloresc zarzarii si apoi apar fructele verzi si acre, ma intind sa culeg cateva pe care le savurez ca si cum as gusta din trecut. Imi amintesc de romanul “La Medeleni” al lui Ionel Teodoreanu si cum eu, ea si altii ne imparteam personajele si ne trimiteam biletele ca si cum eram Olguta, Monica, Danut sau Mircea. Familia, prietenii, iubitii, iubitele, copiii, colegii, oamenii pe care ii cunoastem au fiecare rolul lor in a ne aduce fie in randul maselor, fie in afara lor. Pana la un punct nu depinde de noi, dar de la o varsta incolo este de datoria noastra sa ne alegem permanent oameni care sa ne inspire catre carari nebatatorite, catre Marte. Poate nu vom reusi sa il intalnim pe Elon Musk, dar oricine se trage din neamul lui vizionar, curajos si curios ne va ajuta sa fim la randul nostru memorabili. Oricand voi avea de ales intre o duzina de poze cu aceiasi copii ai unei persoane apropiate si un articol interesant al unui necunoscut, dar cunoscut in domeniul lui, voi apasa pe butonul cunoasterii. 

Circula cu viteza super gandului filmuletele motivationale despre diverse persoane celebre si modul in care ei au reusit in conditiile mediilor viciate si potrivnice din care proveneau. Lumea se entuziasmeaza si le distribuie si se imbarbateaza. Cati dintre noi mergem mai departe de entuziasmul si share-ul momentului, cati suntem dispusi sa iesim din banalitatea rutinei si certitudinilor ca sa ne demonstram ca am si invatat ceva din mesajele care ne-au inspirat?

Durere. Asa se numeste romanul pe care il citesc acum. Eroina retraieste la distanta de aproape treizeci de ani iubirea franta a adolescentei. Scriitoarea reuseste sa disece orice gest, traire, amintire, inchipuire si speranta cu asa intensitate, ca ai senzatia ca tu ca cititor stai intr-un ungher al incaperii si traiesti romanul vietii tale. M-a facut sa parcurg in gand iubirile mele mai mici sau mai mari si sa imi amintesc ca am devenit o alta, mai curajoasa, mai deschisa, mai increzatoare, mai ambitioasa, mai puternica, mai dornica pentru ca inca nu am gasit marea dragoste. Marea dragoste lasa urme care fac oamenii supra-oameni.