Sapte minute

Sapte minute

Ieri, chiar de Ziua Tatalui, am participat la al patrulea meu semi-maraton. Am reusit cel mai bun timp al meu, respectiv doua ore si unsprezece minute timp real (diferenta intre timpul real si cel oficial este data de pozitia la linia de start, iar eu nu am reusit niciodata sa trec de sectorul E, prin urmare intarzierea mea fata de momentul cand un picior de kenyan, ugandez sau ghanez o ia la goana este intre trei si cinci minute).

Am savurat acest record din doua motive:
1. am reusit sa ma bucur de cursa fara sa incerc sa fortez mai mult decat as fi putut conform istoricului de antrenamente, in conditiile in care, fata de anii precedenti, am avut un minus de vreo luna din cauza entorsei cu care m-am ales la Herculaneum, langa Napoli, minununandu-ma de pavajul din anul 79 AD si instagramand in acelasi timp.

2. am putut sa imi dozez si controlez efortul, astfel incat sa pot sprinta pe ultimele sute de metri, nu sa ma tarasc ca o gasca imbuibata. Acest lucru mi s-a parut laudabil cu atat mai mult cu cat am si luat in greutate in primul sezon rece post renuntat la fumat (dupa douazeci si doi de ani).

Am inceput sa alerg acum cinci ani, la indemnul unui prieten. Pana in 2017, adica in urma cu doi ani, nu pot spune ca am fost consecventa, asa cum mi se intampla adesea cu lucrurile care nu imi sunt la indemana si necesita efort. in decembrie 2016 m-am decis brusc sa alerg un semi-maraton in mai 2017. M-am apucat sa fac ceva in sensul acesta abia la inceputul lui martie 2017. Motivatia participarii la competitie a fost una emotionala - un tribut simbolic in memoria cuiva - dar ulterior a inceput sa imi placa.

“Ce va lipseste, doamna, de alergati atata?” a fost intrebarea medicului ortoped cand i-am prezentat entorsa si i-am specificat ca am nevoie sa mi-o repare rapid, ca este luna februarie si pe 12 mai 2019 alerg al patrulea meu semi-maraton.

Nu imi lipseste nimic care sa ma puna pe alergat, este pur si simplu modalitatea prin care imi pastrez echilibrul mental, ma auto-disciplinez si ma mobilizez pentru a-i ajuta indirect pe altii prin intermediul campaniilor de fundrasing (mereu Hospice Casa Sperantei, cu o singura exceptie la primul meu semi-maraton).

La editia aceasta au fost 2.377 de participanti*, dintre care 555 femei. De trei ori mai multi barbati alearga pe distante lungi versus femei.
Cu cel mai bun timp al meu m-am clasat pe locul 223 la femei si pe locul 1.486 la general. Practic am fost mai buna decat 60% dintre femei si decat 40% dintre participanti.

La categoria mea de varsta, respectiv 35-44 de ani, am fost la jumatate.
Au participat si doua femei cu varsta peste 65 de ani (nu romance) si 28 de barbati. Una dintre femeile si saptesprezece dintre barbatii de peste 65 de ani au alergat mai rapid ca mine. Sa mai imi zica mie cineva ca nu o sa pot alerga pana la minim 55!

Nu am avut doar cel mai bun timp, dar si cea mai reusita tinuta care sa simbolizeze unicornul, insemnul companiei mele de consultanta. Pe langa deja celebra bentita cu unicorn decorata cu flori, am adaugat o bandana colorata la sugestia fiului meu (si ce buna a fost la soarele care ne-a batut pe tot parcursul cursei) si mi-am cusut pene colorate pe manecile tricoului. Nu ar avea farmec alergarea daca nu “ar fi cu eleganta” dupa cum mi-a zis un domn in etate de pe margine, aplaudandu-ma. 

Baiatul meu a venit cu mine de dimineata, a intuit momentul cand reveneam la kilometrul zece in dreptul liniei de start si m-a incurajat pentru a doua jumatate a cursei, iar la sfarsit a alergat cu mine pe ultimii cinci sute de metri. Mai am o singura dorinta legata de alergat, in afara aceleia de a alerga pana la cincizeci si cinci de ani, si anume de a alerga un maraton complet cu el. Asta inseamna sa il mai astept cativa ani ca sa devina major.

Din mai 2017 pana in mai 2019 s-au scurs patru semi-maratoane si un maraton complet. La primul semi-maraton m-am simtit precum primul nascut al familiei: multe felicitari, incurajari, poze, sustinatori la fata locului. Cu timpul, s-au mai rarit, cum se intampla cu pozele celui de-al treilea, al patrulea copil. Sunt insa cativa constanti, mai ales donatori, carora le sunt recunoscatoare. Sunt si unii noi, si lor le multumesc.

Mi-am dat seama ca merita recompensata perseverenta mai mult decat incercarea. Nu este usor sa incerci, dar este infinit mai greu sa continui.

Din mai 2017 pana in mai 2019 am alergat undeva in jurul a 2.000 de km. Nu am o evidenta exacta, dar antrenamentele per semi-maraton sunt la vreo 300 de km si cel pentru maraton a fost de 800 de km. 
Dupa doua mii de kilometri si doi ani am reusit sa scot un timp mai mic cu sapte minute.
Sapte f*cking minute.
Daca mai aud pe cineva ca se plange de Halep de pe canapea, va alerg pana va dati duhul.


*Statisticile sunt preluate din rezultatele oficiale prezente pe site-ul www.bucuresti21km.ro

 

Articole Recente