Azi am fost la o intalnire cu o companie unde lucreaza una din fostele mele colege si membre ale departamentului pe care l-am condus timp de zece ani. Eram intr-o postura diferita si una si cealalta: potentiali parteneri intr-un proiect nou. Pentru ca erau aglomerate si ea si colega ei, le-am rugat sa nu ma mai conduca la plecare. Ea a raspuns prompt:

- Exclus, nu tu ne-ai invatat ca asa este politicos sa asteptam si sa conducem un invitat, indiferent cat de ocupati am fi?

Am zambit. Mi-am amintit-o cum arata ca speaker la una din conferintele recente. Coafata, machiata de mainile dibace ale unui make-up artist, cu o tinuta de designer si pantofi statement. Increzatoare. Cand am felicitat-o, mi-a dat acelasi raspuns.

Saptamana trecuta am fost la un eveniment. M-am intalnit cu doua dintre primele membre ale echipei mele de marketing. Una dintre ele nu avea nici douazeci de ani cand o angajase managerul de PR. 

- Sa stii ca tare mult m-a ajutat scoala ta si a Smarandei, in mod special in relatia cu oamenii. Si acum tin minte ca mi-ai zis ca cel mai important obiectiv la inceput este sa cunosc cat mai multi oameni. 

Cealalta m-a prezentat tuturor ca “fosta mea sefa”. Ma gandesc ca daca m-ar fi sters cu obida de pe raboj, nu se mai complica, ma prezenta Kiseasca si gata.

Am facut la un moment dat un inventar al tuturor celor care au trecut prin bancile marketingului meu. Erau vreo 60. Nu am aroganta sa pretind ca toti mi-au susurat cuvinte dulci in ureche. Unii mi-au susurat in ceafa. Pe cativa nu i-am inteles, desi m-am straduit. Nu sunt nici eu o fata “corecta politic” sa primesc doar note multumitoare. 

Dar masura unei oarecare priceperi native, dublata de o scoala buna de corporatie imi este data de relatia apropiat-nostalgica pe care o pastrez cu marea majoritate. In cazul unora au trecut ani buni de cand nu mai avem niciun context de lucru, nicio obligatie pe cartile de vizita. Ma cauta si cand au decizii importante de luat, si cand e ziua mea, si cand vor sa ne mai vedem la o cafea, si fara motiv.

Astazi nu mai sunt un senior manager, sunt doar un unicorn. Si unicornul ar vrea sa spuna povestea simpla a unei echipe.

1. Un mix bun al unei echipe este format din: extroverti, introverti si coolhunteri. Sau din generatia X, Y si Z. Sau din filologi boemi, analisti sociopati si extroverti galagiosi. Un fel de varza cool, sa ii zicem kale.

2. Cand ai atatea piese de ansamblat, este pacat sa le lasi pe locuri fixe. In fiecare an, pornind de la propria-mi plictiseala de rutina, ajustam intr-o masura de 20-30% fiecare job cu cate un proiect, o initiativa, ceva care sa adauge un element nou fiecarui membru. Chiar si celui mai fraged membru, fie ca era vorba de organizarea - cum altfel decat creativa - a intalnirii trimestriale de departament sau de raportul lunar de coolhunting. Daca vorbim de growth mindset, atunci ar trebui ca deschiderea sefului vizavi de pozitionarea activitatii subalternilor sa reflecte acelasi lucru.

3. Creativitatea, bat-o vina, ca vine greu daca nu ii creezi un context de plamadeala. Fiecare emisiune noua de la TV imi dadea idei. “Romanii au talent” a insemnat “Marketing has got talent” in care am impartit departamentul pe trei echipe cu antrenori cu tot (altii decat sefii lor directi). Talentele si le puteau manifesta sub forma ideilor de strategie ale unui trimestru. Am avut prezentarea finala cu public, note - am invitat toata compania - si premii. Prezentarile brosurilor noi au devenit pe rand replici ale emisiunilor “Surprize, surprize”, “Stirile de la ora 7:00” , romanului Morometii, campionatului  european de fotbal si cate si mai cate. Sunt absolut sigura ca exista un procent din acesti 60 care m-au urat sincer pentru toate aceste initiative datatoare de disconfort. Pe moment, caci pe urma m-au iubit ca i-am scos pe rand din toate limitele auto-impuse.

4. Nu aleg nici varianta in care seful este cel mai destept din echipa sa, dar nici cea in care toti sunt mai destepti ca el. Au fost cazuri deopotriva la inceputurile carierei sau la momentul promovarii primilor millenials cand am simtit presiunea desteptaciunii unora dintre subalternii mei. Fie stiau partea de analiza statistica mai bine decat mine, fie aveau o viziune mai buna sau o minte mai strategica. Poate nu le-am spus-o suficient de des, dar pentru mine au fost motivatia de a invata la randul meu mai multe si mai bine. 

5. Lectura e obligatorie, ca asa a zis si Cartarescu, parintii care nu citesc nu pot pretinde copiilor lor sa citeasca. Prin urmare, la intalnirile individuale lunare sau o data la doua luni (cand ajunsesem la 30+ oameni in echipa nu le mai puteam tine cu aceeasi frecventa) discutam despre carti si obligatia tacita de a citi o carte pe luna. La un moment dat am creat “clubul de lectura” in fiecare vineri in care pe rand fiecare citea cate ceva care ii placuse si despre care putea spune ca ar fi o sursa de inspiratie pentru restul. 

6. Nu suntem intr-o celula de criza continua, sa aducem oameni care sa ne povesteasca, sa ne invete, sa ne inspire. De la artistii ambasori de brand, la oamenii din agentii, de la cursuri practice la momente de inspiratie, oamenii din afara companiei erau invitatii intalnirilor noastre trimestriale. Deviza mea personala era sa am grija ca atunci cand ierarhiile nu vor mai exista intre noi si ei isi vor fi luat zborul in lumea larga eu sa fi suflat bine in aripile lor incat sa fie mai mari decat le-ar fi permis jobul lor obisnuit. Regula functiona si invers: un branci pe scarile exterioare mediului de lucru, catre conferinte si evenimente la care sa afle si sa interactioneze cu lume. Cu cat mai multa lume.

7. O pacaleala de 1 aprilie, o surpriza de Mos Nicolae, un maruntis personalizat, ca suntem si noi ca intr-o relatie de lunga durata, ne plictisim naibii unii de altii. Mi s-a intamplat sa chem fetele cu flats la sedinta saptamanala de update si sa le spun ca o tinem in parc, pentru ca este 1 aprilie. Sau sa ii astept pe birou cu un soricel de ciocolata de Mos Nicolae. Ce, nu sunt soarecii traditionali de Mos Nicolae? Sau sa vin cu un tort asa, pentru ca ne indeplinisem un obiectiv din milioanele de obiective. Dintre toate nimicurile cu care am condimentat relatia noastra, cel mai mult ma bucur de ultimul cadou de Secret Santa - bratari personalizate pentru fete si tricouri asemenea pentru baieti (de la Dume de mestecat, asa, sa stie Laura de reclama ascunsa:). Ma bantuia gandul plecarii si vroiam sa ramana macar cu ceva de la mine:)

Mi s-au intors inzecit toate lucrurile astea, confirmandu-mi convingerea ca oamenii sunt buni apriori.