Nu cautati succesul, cautati sensul vietii

Nu cautati succesul, cautati sensul vietii

Acum un an, stand de vorba cu Avi (Flaviu Cicirean, creatorul Brand Minds), l-am intrebat care a fost cartea care l-a marcat. A raspuns imediat, ca si cum ar fi terminat-o de citit cu o secunda inainte sa-l intreb. Asa am aflat de Viktor E. Frankl, psihiatru si scriitor, supravietuitor a patru lagare de concentrare, printre care si Auschwitz. 

Omul in cautarea sensului vietii este cea mai populara carte a sa, a ajuns la cea de-a 73-a editie in limba engleza, fiind totodata publicata in alte nouasprezece limbi. Doar editiile in limba engleza s-au vandut in peste doua milioane si jumatate de exemplare. A fost scrisa in noua zile, in 1945, imediat dupa eliberare, iar autorul a avut initial intentia de a o publica anonim. “Voisem sa ii comunic cititorului ca viata isi pastreaza sensul potential in orice conditii, chiar si in cele mai nefericite.”

Dr. Frankl isi intreaba uneori pacientii care sufera de o multime de necazuri mai mici sau mai mari: “Care este motivul pentru care nu te sinucizi?" Cat timp poti raspunde acestei intrebari inseamna ca ai gasit un sens propriei existente si un sentiment de responsabilitate fata de aceasta.

Dar care este sensul vietii pentru un detinut intr-un lagar de concentrare, nu unul intr-o inchisoare cu televiziune prin cablu si conexiune la internet? Pana ce un detinut nu gaseste rostul mai cuprinzator al suferintei sale, aparent lipsita de sens, acesta nu are, din pacate, nicio sansa de supravietuire. In acest context, lui Frankl ii place sa il citeze pe Nietzsche: “Cel care are un de ce pentru care sa traiasca, poate sa suporte aproape orice”.

Cartea are doua parti distincte: prima parte este un jurnal de lagar, in care autorul descrie propria biruinta asupra mortii, iar a doua parte este despre propria viziune psihoterapeutica originala, cunoscuta sub numele de logoterapie. Sunt detalii in prima parte care te fac sa plangi si sa reevaluezi tot ce te nemultumeste.

Avi a avut dreptate. Dupa ce citesti cartea lui Frankl, viata iti va parea ca are sensul pe care il cautai.

Partea Intai

Procesul de selectie al detinutilor dadea semnalul pentru o lupta fatisa intre prizonieri sau intre diverse grupuri de prizonieri. Tot ce conta era ca propriul tau nume si cel a prietenului tau sa fie taiate de pe lista victimelor. Fiecare prizonier era stapanit de un singur gand: sa ramana in viata de dragul familiei care-l astepta acasa si sa-si salveze prietenii. De aceea, fara nici cea mai mica ezitare, ar fi aranjat ca un alt prizonier, un alt “numar”, sa ii ia locul in convoi. Inuman? Nu judeca pana nu ai trecut tu insuti printr-o situatie care sa iti exacerbeze instinctele de supravietuire.

Frankl spune ca “noi, cei care ne-am intors din lagar gratie acelor multe intamplari fericite sau miracole, stim: cei mai buni dintre noi nu s-au mai intors.”

La fel ca orice alt detinut, si autorul fost un simplu numar, 119 104, si in cea mai mare parte din timp a sapat si a montat sine de cale ferata. Isi aminteste cum, la un moment dat, a castigat un premiu valorand 12 tigari, care puteau fi schimbate pe 12 supe, iar 12 supe insemnau adeseori o foarte eficienta amanare a mortii prin infometare. De altfel, de cate ori isi vedea un camarad fumandu-si propriile tigari, stia ca renuntase sa mai creada ca are putere sa mai indure, iar odata pierduta vointa de a trai, rareori mai revenea.

Exista trei simptome pentru detinutii unui lagar:

1. Simptomul caracteristic primei faze este socul. Groaza este de folos, caci pas cu pas trebuia sa se familiarizeze cu o imensa si ingrozitoare oroare. Frankl a avut un optimism innascut  cu care se agata de gandul ca primii detinuti pe care i-a vazut cand a ajuns in lagar aratau destul de bine, fara sa stie ca, de fapt, aceia erau doar un comitet special de primire. In psihiatrie exista o anumita tulburare cunoscuta sub numele de “iluzia gratierii”. Condamnatul, chiar inainte de executia sa, traieste cu iluzia ca va fi gratiat in ultima clipa.  Rememoreaza cum trece de fiecare etapa a protocolului de primire, intelegand cat de usor i se poate decide soarta, daca sa ramana sau nu in viata. Scapa de directia baii, locul despre care stiau toti ca este preambulul gazarii. Se bucura ca SS-istii erau amabili cu detinutii cata vreme mai vedeau la incheietura mainii lor un ceas si ii puteau convinge cu frumuselul sa li-l dea. Niciunul dintre ei nu putea inca pricepe ca absolut toate urmau sa le fie luate, inclusiv manuscrisul cartii pe care Frankl voia sa o publice.

Cand s-au vazut goi asteptand sa le vina randul la dus, cei mai multi au fost cuprinsi de un straniu simt al umorului. Stiau ca nu mai aveau nimic de pierdut in afara atat de despuiatei lor vieti. Umorul si curiozitatea sunt mijloace de protectie, la fel si somnul care aducea cu sine uitarea si care le usura suferinta pret de cateva ceasuri. Amintindu-si afirmatia lui Dostoievski: “omul este o fiinta care se poate obisnui cu orice”  s-a gandit ca toti detinutii ar fi validat-o, dar nu ar fi stiut sa spuna cum reuseau asa ceva. In aceasta prima faza de soc, chiar daca tuturor le trecea prin minte gandul sinuciderii, inca nu erau in punctul in care sa se teama de moarte.

“Barbieriti-va zilnic…chiar si cu un ciob de sticla…veti arata mai tineri, vi se vor imbujora obrajii. Daca vreti sa ramaneti in viata, nu exista decat o singura cale: sa aratati apti de munca”. Aceasta a fost sfatul pe care l-au primit ca sa evite camera de gazare.  

2. Simptomul caracteristic celei de-a doua faze este de relativa apatie, in care s-a instalat un soi de moarte emotionala. Detinutul duce nemarginitul dor de casa si familie. Apoi, intervine mortificarea reactiilor normale: nicio reactie la vederea unui baiat de 12 ani cu degetele de la picioare degerate si medicul indepartandu-i una cate una bucatile gangrenoase innegrite. Dupa numai cateva saptamani de lagar, suferintele, moartea si mortii deveneau privelisti atat de obisnuite, incat nu mai miscau pe nimeni.

Apatia, tocirea emotiilor si sentimentul ca nu-i mai pasa de nimic erau simptomele care se iveau in cea de-a doua faza a reactiilor psihologice ale detinutului. Astfel, prizonierul se inconjura in curand cu o carapace protectoare foarte necesara. Din aceasta apatie, mai rabufnea cateodata doar indignarea cauzata de inechitate, nu din pricina cruzimii sau durerii - atentie, acest lucru este valabil si la copii si la adulti, nu durerea fizica raneste, ci jignirea legata de aceasta.

Detinutul sufera o regresie in lagar: are o viata sufleteasca mai primitiva, dar dorintele si aspiratiile devin evidente in visele sale. Ce visa cel mai des detinutul? Paine, prajituri, tigari si o binefacatoare baie calda. Niciun vis, oricat de oribil, nu putea fi mai rau decat realitatea care ii inconjura in lagar. Ratia zilnica de mancare se compunea dintr-o zeama chioara, o data pe zi si o portie de aproximativ 200 de grame de paine. Mai existau si asa-numitele “suplimente” - 20 de grame de margarina sau o feliuta de carnati de proasta calitate sau o bucatica de branza sau o lingurita de gem apos.

Cand se epuizau ultimele straturi de grasime subcutanata, iar detinutii aratau ca niste schelete travestite in piele si zdrente, puteau urmari cum propriul trupul se devora pe sine insusi. Oricare dintre ei putea calcula cu precizie cine era urmatoarea victima si cand urma sa ii vina lui insusi randul.

Cei care nu au trecut printr-o astfel de experienta cu greu pot intelege conflictul sufletesc pe care-l traieste omul flamand, conflict care ii macina sufletul si izbeste in forta vointei sale. Aceasta afirmatie m-a pus serios pe ganduri vizavi de usuratatea cu care judec judecatile de valoare ale unor oameni ale caror nevoi elementare nu sunt nici pe departe acoperite. Cu un stomac flamand, idealurile morale par o gluma proasta. 

Alte consecinte ale subalimentatiei erau lipsa apetitului sexual, chiar si in vis si “hibernarea culturala”, cu exceptia politicii si religiei. Frankl isi aminteste cel mai cumplit moment din lagar - desteptarea, cand trebuia sa incalte pantofii uzi, scalciati, rupti, cu sarme in loc de sireturi, iar alteori sa iasa descult.

Pentru a trece peste toate aceste neajunsuri si a-si gasi un sens in suferinta, autorul se agata de chipul sotiei, la randul ei inchisa intr-un lagar.  Dragostea este ultimul si cel mai inalt tel la care omul poate sa aspire spune Frankl. Fara sa stie daca sotia sa mai traia si fara sa aiba vreo posibilitate sa afle adevarul, Frankl isi ducea zilele cu gandul prezentei sale alaturi. O vedea atat de bine cu ochii inimii, pentru ca intensificarea vietii launtrice il ajuta pe detinut sa gaseasca un refugiu in fata goliciunii, pustiirii si saraciei spirituale din viata sa, permitandu-i sa evadeze in trecut.

O alta modalitate de evadare din cotidian era bucuria pe care o resimtea in fata frumusetii artei si naturii: muntii Salzburgului, rasaritul, asfintitul, o pasare, cantatul cuiva, poeziile recitatate de altcineva, glumele. Simtul umorului este o alta arma a sufletului in lupta pentru autoconservare.

Cu toate acestea, eul detinutului suferea in cele din urma o pierdere a tuturor valorilor, iar daca in lagar omul nu lupta impotriva acestui lucru, intr-un ultim efort de a-si salva stima de sine, isi pierdea sentimentul ca este o individualitate.

La un moment dat, desi este sfatuit sa nu plece, decide sa insoteasca un convoi in lagarul de refacere, in calitate de medic. Vrea sa dea un sens mortii sale, sa ajute ca doctor. Isi face si testamentul verbal si il roaga pe doctorul-sef sa il transmita sotiei sale. Intuitia sa se dovedeste buna, pentru ca in lagarul de unde pleaca se ajunge rapid la canibalism. Ca sa iei o astfel de decizie in conditii de apatie este greu. Tovarasii sai de lagar se temeau sa ia decizii sau sa aiba orice fel de initiativa, apatia avand rolul ei in acest sens. Majoritatea deciziilor erau, insa, de viata si de moarte. A descoperit cat de nesigure sunt deciziil oamenilor, mai ales in chestiuni de viata si de moarte.

Iritabilitatea generala si complexul de inferioritate - ca nu mai esti “cineva” - erau alte stari ale detinutilor.  Datorita faptului ca prizonierul era tot timpul martor la batai, tendinta catre violenta era ridicata.

Omul poate pastra o ramasita de libertate spirituala, de independenta in gandire chiar si in conditii groaznice de stres psihic si fizic. Omului i se poate lua totul, mai putin ultima dintre libertatile umane - respectiv aceea de a-si alege propria atitudine intr-un anumit set de imprejurari date, de a-si alege propriul mod de a fi. Dar nu toti putem atinge aceste varfuri inalte ale intelepciunii si spiritualitatii. 

Modul in care omul isi accepta soarta si toata suferinta pe care i-o cauzeaza ii ofera oportunitati ample, chiar si in cele mai teribile imprejurari de a adauga un sens si mai profund vietii sale. El poate ramane curajos, demn, altruist.

Dupa desteptarea de dimineata si dorul de cei dragi, un alt cel mai greu lucru pentru detinut era faptul ca nu stia cat de lunga ii va fi detentia. Omul care nu poate intrezari sfarsitul “existentei sale provizorii” nu e in stare sa tinteasca spre un scop ultim in viata. Un om care se lasa sa decada pentru ca nu mai putea vedea niciun scop in viitor se descopera potopit de ganduri retrospective, iar omul poate trai doar privind spre viitor! 

S-a constatat ca exista o legatura directa intre pierderea sperantei si pierderea imunitatii (apropos de vise premonitorii sau sperante care nu se indeplinesc in termenul asteptat gen o sa fiu de Craciun acasa). Orice incercare de a reface forta interioara a omului in lagar trebuia mai inainte de toate sa aiba succes in a-i indica un scop pentru viitorul sau.

Viata inseamna sa iti asumi responsabilitatea de a gasi raspunsul just la problemele acesteia si de a face fata sarcinilor pe care ea i le traseaza fiecaruia dintre noi.

Sensul vietii nu exista la modul general. In cazul detinutilor din lagar, suferinta devenise  o sarcina careia nu voiau sa ii intoarca spatele. Cel mai mare curaj omenesc este curajul de a suferi.

3. Simptomul caracteristic celei de-a treia faze a reactiilor sufletesti ale detinutului este psihologia detinutului dupa eliberarea sa.

Frankl a fost adesea intrebat, dupa eliberarea sa: “Ce ne poti spune despre profilul psihologic al garzilor lagarului? Cum este cu putinta ca oameni, deopotriva din sange si carne, sa-i tartaeze pe semenii lor in felul in care atatia detinuti spun ca au fost tratati?’

Printre gardieni existau unii sadici in cel mai pur sens clinic. Acesti sadici erau intotdeauna selectati atunci cand era nevoie de un detasament de gardieni duri. Odata cu scurgerea timpulu, cei mai multi dintre gardieni deveneau nesimtitori din pricina numeroaselor brutalitati din lagar. Erau si unii carora le era mila de detinuti, de exemplu cel care platise din banii lui medicamnte pentru detinuti.

Bunatatea umana poate fi gasita in toate grupurile, chiar si in cele de condamnat. In lumea aceasta exista doua rase de oameni: “rasa” omului cu bun-simt si aceea a omului nesimtit.

Cand a fost eliberat, Frankl repeta cuvantul libertate si nu putea pricepe ca libertatea ii apartinea. Se bucura la vederea unui cocos cu o coada multicolora si in acelasi timp constata pierderea capacitatii de a simti multumirea, pe care trebuia sa o reinvete orice detinut, incetul cu incetul.

Trupul se adapteaza insa  mai usor - incepuse sa manance ore si zile la rand, chiar si jumatate de noapte.

Intr-o zi a ingenuncheat si a simtit ca in ceasul acela a inceput o viata noua. Pas cu pas a progresat pana a devenit o fiinta umana. Omul eliberat dintr-odata de tensiunea sufleteasca poate suferi anumite deteriorari ale sanatatii sale morale si spirituale si in aceasta etapa se poate observa ca oamenii cu o natura mai primitiva nu pot scapa de influenta brutalitatilor care i-au inconjurat in viata de lagar.

Frankl spune ca “Nimeni nu are dreptul sa faca ceva rau, nici chiar daca lui i s-a facut vreun rau.” In zilele imediate eliberarii se plimba cu un alt detinut printr-un lan si Frankl i-a atras atentia tovarasului sa nu calce recolta, la care acesta a replicat ca, dupa cate a suferit in lagar si la aflarea vestii ca nu mai are pe nimeni in familie, macar atat poate sa faca.

Alte doua stari pe care le experimenteaza dupa eliberare sunt amaraciunea si dezamagirea suferite dupa revenirea la viata dinainte. Un om care crezuse ani la randul ca atinsese limita absoluta a tuturor suferintelor posibile afla acum ca suferinta nu are margini, ca poate inca sa mai sufere, ba inca mult mai intens. In lagar nu erau pregatiti pentru nefericire in viitor. Sa descopere ca fiintele dragi pentru care luptasera sa supravietuiasca nu mai sunt e o suferinta si mai mare decat cea din lagar. Este si cazul lui Frankl, care isi pierde aproape intreaga familie, inclusiv sotia.

Partea a doua

Logoterapia, in comparatie cu psihanaliza, este o metoda mai putin retrospectiva si introspectiva. Logoterapia se concentreaza mai degraba asupra viitorului, adica asupra sensului pe care pacientul urmareste sa il dea viitorului sau. Frankl a ales aceasta denumire pornind de la cuvantul “logos”- al carui inteles in limba greaca este de sens. Logoterapia este cea de-a treia scoala vieneza de psihoterapie care opune vointa de sens vointei de placere a lui Freud si vointei de putere a lui Adler. 

Vointa de sens

Cautarea sensului reprezinta motivatia prima a omului in viata. Unicitatea si specificul sensului constau in faptul ca acesta trebuie si poate fi indeplinit numai de catre omul insusi. Numai in acest fel omului ii va fi satisfacuta vointa sa de sens.

Frustrarea existentiala

Vointa de sens poate duce la frustrare, caz in care intervine frustrarea existentiala. Aceasta frustrare duce la nevroze noogene (noos in greaca - minte)

Nevrozele Noogene

Aceste nevroze se nasc din problemele existentiale, cum ar fi blocarea vointei de sens. In anumite situatii, suferinta nu este neaparat un simptom de nevroza, ci la fel de bine o creatie omeneasca. Omul cu aspiratiile sale in dezacord flagrant cu posibilitatile reale de care el dispune la un moment dat isi poate crea singur conflicte interne.

Logoterapia considera ca misiunea sa este de a ajuta pacientul sa gaseasca sensul vietii sale, lucrul dupa care tanjeste in strafundul fiintei sale.

Noodinamica

Demersul de cautare a sensului poate cauza un dezechilibru. Insa aceasta tensiune este conditia indispensabila pentru sanatatea mintala. Pentru Frankl motivatia de a-si rescrie manuscrisul pe care urma sa-l publice si care i-a fost confiscat in lagar l-a ajutat sa treaca peste pericolul unui colaps cardiovascular. Este o conceptie gresita si periculoasa despre igiena mintala presupunerea ca omul are nevoie in primul rand de echilibru, adica de o stare lipsita de tensiune. Omul are nevoie de stradania si lupta pentru atingerea unui scop valoros. Frankl a numit asta “noodinamica” - dinamica existentiala intr-un camp de tensiune polar, unul din poli fiind reprezentat de sensul care trebuie indeplinit, iar cel de-al doilea pol de omul insusi, care trebuie sa-l implineasca.

Vidul Existential

Este un fenomen larg raspandit si se manifesta printr-o stare de plictiseala. Astazi, plictiseala le da mai mult de furca psihiatrilor decat necazurile.

Sensul Vietii

Difera de la om la om, de la o ora la alta. Fiecare dintre noi are vocatia sa proprie, misiunea sa proprie in viata de a duce la indeplinire o anumita sarcina care se cere implinita. Omul este chestionat de viata si el poate raspunde vietii raspunzand pentru propria viata. Logoterapia vede in responsabilitate insasi esenta existentei umane.

Esenta existentei

Rolul pe care il joaca logoterapeutul este al unui specialist in boli de ochi, nu cel al unui pictor. Pictorul incearca sa transmita o imagine despre lume asa cum o vede el; oftalmologul incearca sa ne faca pe noi in stare sa vedem lumea asa cum este. Logoterapeutul largeste si extinde campul vizual al pacientului, astfel incat el sa devina constient de intregul spectru al sensului potential. Putem gasi sensul in viata pe trei cai diferite: creand sau infatuind ceva; experimentand ceva sau cunoscand pe cineva; prin atitudinea pe care o avem in fata unei suferinte inevitabile.

Sensul dragostei

Dragostea este singurul mod in care putem curprinde o alta fiinta umana in nucleul cel mai launtric al personalitatii sale.

Sensul suferintei

A transforma o tragedie personala intr-un triumf. Suferinta inceteaza sa mai fie suferinta din clipa in care isi gaseste un sens, ca de pilda sensul sacrificiului. Fiecare om trebuie sa vada ca viata sa are sens. Daca suferinta poate fi evitata, atunci cel mai plin de sens lucru este sa ii indepartam cauza.

Logoterapia ca tehnica

Pentru cei care sufera de anxietate anticipatorie, teama produce exact lucrul de care pacientul se teme. Ce exemplu, persoanei careia ii este teama ca va rosi cand va intra intr-o camera, exact asta i se va intampla. La fel, intentia fortata face imposibil tocmai lucrul pe care omul si-l doreste cu tot dinadinsul. Hipereflectia poate duce de asemenea la boala.

In aceste cazuri logoterapia procedeaza astfel: rastoarna atitudinea pacientului, frica ii este inlocuita de o dorinta paradoxala. Pentru acest lucru este nevoie de o detasare de sine insusi, inerenta simtului umorului: sa fii in stare sa razi de obsesia ta! De indata ce pacientul inceteaza sa mai lupte cu obsesiile sale si, in schimb, incearca sa le ridiculizeze tratandu-le in mod ironic, aplicand intentia paradoxala, cercul vicios este intrerupt, simptomele scad in intensitate si, in cele din urma, se atrofiaza.

Nevroza colectiva

Fiecare epoca are propria sa nevroza colectiva si are nevoie de propria psihoterapie pentru a-i face fata. Ca profesor in neurologie si psihoterapie Frankl este pe deplin constient de masura in care omul este supus conditiilor biologice, psihologice si sociale. Este insa si supravietuitorul a patru lagare de concentarre si in aceasta calitate poate depune marturie despre gradul neasteptat de mare in care omul este capabil sa sfideze si sa infrunte chiar si cele mai rele conditii imaginabile.

Orice fiinta umana are in fiecare clipa libertatea sa se schimbe. Omul este capabil sa schimbe in mai bine lumea, daca acest lucru este posibil si, totodata, este capabil sa se schimbe pe sine insusi in bine, daca este nevoie.

Crezul psihiatric

O persoana psihotica incurabila poate sa isi piarda capacitatea de a functiona, dar sa isi pastreze demnitatea sa de om. Omul poarta in sine ambele potentialitati (de porc si de sfant). Pe care dintre acestea o actualizeaza depinde de deciziile sale, iar nu de conditiile in care se gaseste.

Pledoarie pentru optimismul tragic

A spune da vietii in pofida a orice. Oamenii au indeajuns ca sa traiasca, dar nu si pentru ce sa traiasca

Imperativul lui Frankl: Traieste ca si cum ai trai a doua oara, iar prima data ai fi actionat la fel de gresit pe cat esti acum pe cale sa o faci!

 

Revenind la titlul acestei postari, Frankl avea un sfat pretios pentru studentii sai, un sfat care se portiveste oricui: Nu tintiti spre succes, caci cu cat il doriti si cu cat faceti din el un scop, cu atat mai mult il veti rata. Caci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmarit; el trebuie sa urmeze din acea dedicare a omului fata de o cauza mai mare decat el insusi. Vreau sa ascultati ce anume va porunceste constiinta sa faceti si sa duceti la bun sfarsit lucrul acela, pe cat de bine va sta in putinta. Atunci veti apuca ziua cand veti vedea ca, pe termen lung, succesul va va urma tocmai pentru ca ati uitat sa va ganditi la el”

Articole Recente