…de cand am hotarat sa parasesc o lume si sa deschid usa uneia noi si nu regret nicio secunda decizia. Totul a inceput cu momentul in care am implinit cincisprezece ani de activitate la locul de munca si am fost aplaudata la scena deschisa ca o castigatoare de Oscar. Mai mult chiar, echipa mea draga mi-a pregatit un moment creativ cu care sa suspine si cel mai insensibil pamantean. S-au filmat toti intr-o reinterpretare a melodiei Moves like Jagger sub tema “Mix bun”: fiecare se “compunea” din jumatatea proprie si jumatatea altui coleg. Mesajul lor era ca, oricat de diferiti ar fi fost, eu reuseam sa ii combin intr-un mix bun. Da, sunt nostalgica, dar nu am regrete. Pe scena, ascultand si vazand filmul mi-am zis: e superb, sunt minunati, dar cati ani au trecut? Cincisprezece? Cand naiba au trecut atat de repede? Si cati ani se grabesc sa mi se aseze in buletin? Treizeci si noua?

Hai, Raluca, fereastra lui Johari te cheama sa-i descoperi necunoscutul. MBTi-ul acela cu litera P de la Perceiving tipa sa explorezi teritorii si lumi noi. Haideee…

De la momentul scenei pana la actiune a mai trecut un an, ca nici deciziile astea cu schimbat de traiectorii nu sunt atat de usor de luat, iar eu am terminat Vianu, nu Artele. Dar anuntul a venit intr-o zi si in vreo inca multe au zbarnait telefonul, mailul si linguritele in cestile de cafea. Timp de doua luni am fost mai ocupata decat eram la serviciu, aveam programate intalnire dupa intalnire. Oamenii erau curiosi sa afle ce voi face, care sunt planurile, multi ma intrebau direct cum vom colabora. Tuturor le raspundeam acelasi lucru: deocamdata nimic. O sa petrec timp cu baiatul meu, cu parintii si familia mea mare, cu prietenii, o sa calatoresc, o sa fac sport, o sa invat sa inot, o sa citesc, o sa scriu, o sa fac chiar si ordine in dulapurile mele care mustesc de haine si pampoane si pantofi.

A trecut un an. Dulapurile sunt in aproximativ aceeasi stare. Nu am invatat inca sa inot, dar am luat lectii. Sport am facut mai putin decat pe vremea cand nu puteam ajunge decat seara, dupa o zi de munca. Am citit si scris mai putin decat credeam ca o voi face. Am alergat lunea la pranz. Mi-am dus parintii la film miercurea dimineata (nu foarte de dimineata). Mi-am dus si luat copilul de la scoala de suficient de multe ori incat sa ma recunoasca portarii, asistentele, parintii colegilor si colegii care au inceput sa ma salute cu: hei, Raluca, buna, ce faci? Asta si pentru ca m-am dus sa il iau cu baloane intr-o zi ploioasa si imbracata cu tricoul lui uniforma in alta zi.

Am calatorit in multe locuri si am ajuns acolo unde mi-am dorit dintotdeauna: la Rio de Janeiro, chiar de carnaval. Am cunoscut multi oameni din toate colturile lumii si din multe alte industrii care mi-au imbogatit cunoasterea si pofta de mai mult. Am debutat timid in lumea freelancingului, numai dupa ce m-am saturat de a nu face nimic timp de luni bune. Nu imi mai oferisem libertatea aceasta din clasa a unsprezecea spre a doisprezecea.

Mi-am aniversat cei patruzeci de ani cu peste o suta de prieteni si rude, veniti de peste tot din lumea larga. A fost o noapte de pomina, cu surprize, emotii, mult dans si revederi ca la Surprize, Surprize. Inca imi rasuna Paradise de la Coldplay in urechi.

Am fost Anna Karenina, Batranul si Marea, candidata la primarie, Frida, Marlyn, cantareata la Eurovision, sirena si multe altele cu ajutorul prietenilor care mi-au incurajat cheful de a ma juca permament cu clisee.

Am fost panicata, speriata, cu sufletul la gura cand am descoperit ca cineva tare drag are probleme serioase de sanatate. Mi-am dat seama ce mult a contat ca i-am putut fi alaturi fizic si emotional. Si ca sunt, iata, din nou, norocoasa ca lucrurile se termina cu bine.

A trecut un an si am aripi ascutite pana la nori. Am primit propuneri de angajare ca orice vreau eu, numai sa vin sa binedispun lumea, pentru ca se pare ca as fi descoperit secretul vietii ca o petrecere continua. Mi-e dor de #mymarketing, carora le multumesc pentru tot ce mi-au facilitat sa fiu. Dar si de prima iubire trebuie sa te desparti la un moment dat.

Nu am nicio certitudine si niciun confort al viitorului, dar asta il face minunat. Luminos, deschis, plin. Sa bem pentru asta!