Acum doua zile am scris o poveste despre supriza pe care eu si tatal copilului meu i-am pregatit-o baiatului nostru in mini vacanta din perioada zilei nationale. Am redactat postarea in noaptea dinaintea plecarii spre localitatea lui Mos Craciun, Rovaniemi, pentru ca ma bucuram in avans de bucuria lui. In dimineata aceea el stia ca merge la scoala, ca de obicei. Pe drum a aflat ca pleaca impreuna cu mama si tata in Laponia. Nu imediat, i-am inscenat bucata cu bucata, iar complicii au fost de mare incredere, de la bunici la domnul invatator.

Povestea mea era despre cateva lucruri simple: 

1. cea mai mare satisfactie a unui parinte, respectiv aceea de a crea amintiri de neuitat pentru copilul sau
2. multumirea normalitatii in afara normelor - ok, nu mai formam o familie conform traditiei, dar tot suntem o familie pentru copilul nostru si asta nu ne opreste sa ii oferim punctul 1
3. bucuria unui baiat de zece ani care sa-i hraneasca viata intru frumos, mai importanta decat orice alt motiv

Pentru ca in roaming folosesc conexiunea la date doar cand ajung la un free wifi, am descoperit tarziu o mare parte din reactiile celor care au citit povestea. Ma asteptam la emotie, incurajari, exclamatii, “invidie” intre prieteni (va urasc, si eu vroiam sa merg si uite ca nu m-am mobilizat sa ajung), poate chiar la cateva, putine share-uri ale celor foarte apropiati.

Nu ma asteptam la un share de la un foarte cunoscut (si controversat) jurnalist, lector universitar, prezentator de televiziune si radio, trainer de media, etc - aici citez wikipedia, cu tot cu mentiunea de controversat:) 

Am facut ochii mai mari decat ai lui Bambi: am fost, iata, si eu surprinsa, nu doar copilul meu! Ne-am intalnit de cateva, putine ori in contexte profesionale, iar eu am o casa digitala de curand - de unde pana unde sa ajung din Laponia in newsfeedul lui?

Am intrat curioasa-bucuroasa in lista de comentarii, nu multe. Nu o sa fiu ipocrita, majoritatea din cele nu multe erau pozitive, cam din acelasi registru din care primisem deja. Dar unii au luat foc citind mentiunea cu coalitia in contextul familiei mele non-traditionale care se poate comporta cu copilul cel putin la fel de bine ca una traditionala, ajutandu-l sa se dezvolte liber si frumos. 

Ca au luat foc nu e rau, mai ales ca vine frigul, dar s-au pus pe presupuneri. Povestea este despre coalitie de fapt, o incercare de epatare non-conformista. Pai exista epatare conformista? O “demitizare exhaustiva” a lui Mos Craciun. Si, bineinteles, despre o divortata care se simte in minus si care vrea sa se impace cu fostul. 

In realitate, povestea era despre un baiat de zece ani care afla in drum spre scoala ca de fapt pleaca direct spre Mos Craciun, in Laponia. Laponia este o regiune din Finlanda, o tara mica, dar cu o perspectiva mai larga decat a multora.

P.S. Nu am mentionat niciun nume pentru ca nu am nici cea mai mica intentie sa atrag atentie asa.

P.P.S. Suntem inca in Laponia si este magic.