Mi-ar plăcea să reușesc să transmit cât mai mult din ceea ce înseamnă să îți depășești niște limite fizice și mentale. Să am puterea unui scriitor care descrie cu atâta elocință mirosul unor salcâmi înfloriți încât să-și facă cititorii să inspire adânc, îmbătați de miresmele imaginației.

Cei care aleargă pe distanțe lungi (semi-maraton, maraton, ultra-maraton) spun că 10% ține de un plan de antrenamente și 90% de mental. 

Eu am alergat aproximativ 20 de semi-maratoane și două maratoane în ultimii 5 ani. Doar 7 semi-maratoane (plus cele două maratoane) sunt oficiale, în sensul că pot fi track-uite pe site-urile Bucharest Running Club. Restul sunt antrenamente sau ambiții personale pe care nu mi le-a înregistrat nimeni oficial, dar care m-au ajutat să îmi întăresc psihicul, mușchii picioarelor, încrederea de sine și zâmbetul. 

Eu nu sunt tot timpul veselă - așa cum am fost întrebată adesea. Dar statistic sunt mai veselă decât majoritatea și unul din lucurile care îmi dă starea asta este alergatul ca activitate constantă. Mă enervează cineva? Nu-i nimic, mă leg la șireturi și alerg. E pandemie? Nu-i nimic, mă leg la șireturi și alerg dublu. E război? Nu-i nimic, mă leg la șireturi, mă gândesc la Zelenski și alerg ca Forrest Gump.

Nimic din fizionomia unui alergător nu poate fi fake-uit, nicio expresie, nicio grimasă, nicio întindere a vreunui mușchi facial sau corporal. Nu te poți preface. Nu există momente de pauză, de refacere, pentru că punctele de alimentare cu apă, energizante și fructe de pe parcursul traseului nu sunt cu băncuțe. Alergătorii încetinesc până ajung la stand și iau în fugă un pahar, un sfert de banană, o felie de măr și pornesc mai departe. Ce se întâmplă dacă ai nevoie la toaletă? Poate doar la maraton, mai ales dacă îl termini în cinci ore, cum a fost cazul meu. Atunci te oprești la toaletele amenajate pe margine și îți blestemi zilele că trebuie să reintri în ritm, eventual să-i prinzi din urmă pe cei cu care alergi la viteză constantă (pacerii, extrem de utili pentru începătorii care nu au constanță în viteză și riscă să se obosească aiurea în prima parte a curselor).

Dar nu cu detaliile tehnice o să vă conving să vă luați o pereche de încălțări de alergat - care trebuie să fie cu minim 1,5 numere mai mari, dacă vreți să mai aveți unghii după 21 sau 42 de km. O să încerc cu cele emoționale într-o notă de pragmatism, pentru că eu nu vreau nici să vă influențez, nici să vă vând ceva.

O prietenă care mă știe de la zece ani și cu care am fost colegă de școală generală m-a întrebat dacă eu eram bună la viteză sau la rezistență pe vremuri. 

- Nu eram bună la nimic, ai uitat că sprijineam groapa cu nisip?

Primul argument emoțional-pragmatic este acesta: uitați la ce erați sau nu buni acum 10, 20, 30, 40 de ani. Nu contează. Începeți ca și cum aveți o șansă nouă la viață. La altă viață. Cel mai în vârstă finalist la Maratonul de la Atena din 2021, Stelios Prassas, are 90 de ani. Cel mai în vârstă finalist la OMV Petrom Bucharest Half Marathon din septembrie 2021 are 81 de ani. Cam ce aripi trebuie să ai să poți face asta la vârste înaintate când majoritatea celorlalți stau în fața televizorului și discută de dureri și medicamente? Evident, dacă starea de sănătate îți permite, dar în multe cazuri starea permite mai multe decât permite cheful.

Al doilea este legat de echilibrul mental. Alergatul poate fi o balanță mai ales pentru cei care se află în etapa 45-55 de ani, care coincide cu enervanta adolescență a odraslelor, cu îmbătrânirea, îmbolnăvirea și, din păcate, chiar decesele părinților, cu sentimentul de inadecvare profesională pe fondul dinamismului accelerat din piața muncii, cu frustrarea că tinerețea s-a dus și care nu cred că botoxul e sursa forțării ei măcar pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Nu cred să existe alergători care să nu se simtă tineri, în formă, frumoși, cu un viitor strălucit în față. Și dacă nu cred, cei de pe margine care îi susțin în competițiile oficiale fac tot posibilul să îi convingă.

Al treilea este ușurința cu care poți trece la rezultate când vine vorba de rezistență. Dacă începi să alergi 1-2 km de 2-3 ori pe săptămână, în câteva săptămâni vei putea alerga lejer 5, apoi 7, apoi 10 și tot așa. În două luni și jumătate tatăl meu (cu un istoric medical complex) a reușit să alerge 5 km la 69 de ani. Perseveranța e o calitate greu de dobândit, dar alergatul are o magie care te ajută să vezi rezultate mai repede decât în alte contexte și să îți dea încredere să mergi mai departe, motivat de ceea ce vezi că ai reușit să obții după un timp rezonabil.

Al patrulea este atmosfera minunată a comunității de alergători. Nimeni nu concurează cu nimeni, cel mult cu sine însuși/însăși dacă vrea să își depășească recordurile personale. La competiții se cântă, se comentează politică, economie și can-can, se dansează, se fac glume, se râde. E adevărat, nu poți să beneficiezi de acest pachet all-inclusive fără să gâfâi decât după ce ai experimentat durerea antrenamentelor cu intervale, care să îți mărească viteza, rezistența, capacitatea pulmonară. Am zis ceva de fumat? Și eu am fumat în primul an de alergare constantă, după care am renunțat pentru că nu aș fi putut să împac 42 de km cu nicotina, nici măcar cu cea care nu arde, nu zboară, nu îngrașă.

Al patrulea prim este spiritul de într-ajutorare între alergători. Ne susținem unii pe alții pe parcursul traseului, cei care sunt mai în față pe cei mai în urmă, cei mai fresh pe cei mai obosiți, ne oferim între noi caramele sau geluri cu energizante, apă. Și nu este nevoie de niciun team building plătit ca să existe această atmosferă, este pur și simplu un spirit autentic.

Al cincilea este voluntariatul. Poți alerga pentru o cauză socială - în cazul meu HOSPICE Casa Speranței - și în felul acesta să sprijini prin efortul tău constant ONG-uri care au nevoie de fonduri. Eu sunt bucuroasă și recunoscătoare că de 5 ani am reușit cu ajutorul a 149 de donații să strâng 21.981 lei, din care 20.081 pentru HOSPICE. Majoritatea celor care donează o fac în mod repetitiv și mulți provin de la fostul meu angajator AVON (de unde am plecat acum 6 ani - deci cum era cu Employer & Personal Branding?). Pentru semi-maratonul de acum două zile, din data de 8 mai, din totalul celor 17 donații în valoare de 2.280 lei, două treimi vin de la foștii mei colegi (și partenerii lor:). Mulțumesc, chapeau!

Al șaselea este avantajul de a fi mai bun dacă ești mai în etate (și femeie), ceea ce nu prea mai e valabil în aproape niciun context/sport. Să mă explic: la început eram încadrată la categoria 35-44 ani, de anul trecut am sărit la categoria 45-54. Pentru că nu participă multe femei la semi-maraton și maraton și chiar mai puține după 45 de ani, statistic reușesc să avansez în clasament. Astfel, deși timpul meu este în ultima treime a clasamentului, la categoria mea de vârstă sunt pe locul 44 (au fost peste 1.600 de participanți) și ca femeie pe locul 250. În 10 ani o să mă vedeți pe podium. Cine nu vrea să se mai simtă competitiv și la 55-60 de ani?

Al șaptelea este ocazia celui mai intens moment pe care îl poți trăi, comparabil cu cel mai intens…ce vreți voi. Este momentul acela cu câteva sute de metri înainte de finish, mai ales atunci când ai alergat pentru prima dată o distanță atât de lungă sau atât de rapid. Este momentul când îți aduni toate forțele să sprintezi, când lumea strigă de pe margini, când îți auzi numele (mulțumesc celor doi cei mai loiali susținători), când vezi cronometrul că se apropie și îți imaginezi că ai cucerit universul. Eu aleg să dau drumul pe speaker unei melodii care să îmi pună foc la tălpi și care diferă de la sezon la sezon. Au fost Rock and Roll Dreams Come Through, Un’estate italiana, Unstoppable, etc. 

Al șaptelea prim este descoperirea că alergatul împreună cu cineva cunoscut și mai ales trecerea aproape simultană a finish-ului sunt chiar mai intense decât cel mai intens moment. Este un secret al experienței celor două ore și ceva de anduranță comună. Echipă ca la 2:20 niciunde nu găsești:) Highly recommended!

Al optulea este posibilitatea de a cunoaște și de a te împrieteni cu oameni care împărtășesc o pasiune comună. Eu am dat de un cititor (parțial) al cărții mele la semi-maratonul de pe data de 8 mai, de alte două prietene virtuale - Loredana și Lavinia - și de mulți alții pe care i-am cunoscut în contextul alergatului. 

Dacă nu am reușit să vă fac să simțiți mirosul salcâmilor înfloriți, mergeți la plimbare, pentru că e sezonul lor. Și poate inspirându-l in real life, nu în metaverse, mintea o să vă joace feste și o să-l  asocieze cu alergatul, stârnindu-vă o poftă de necontrolat…