Disculpame, Cuba linda!

Disculpame, Cuba linda!

Desi am verificat online ambele variante spaniola-romana si romana-spaniola de traducere corecta a unei expresii simple, ma simt inca la fel ca de fiecare data cand calatoresc intr-o tara nevorbitoare de engleza: sunt pe aproape cu ceea ce vreau sa transmit, dar totusi atat de departe!

A trecut o saptamana de cand am rasuflat usurata urcand la bordul avionului Air France care ma aducea inapoi din Havana. Vroiam sa scap de toate apelativele - de bine de altfel, dar repetate insistent, ajunsesera agasante - de insistentele de a cumpara ceva, teama de a nu fi furata, mizerie, servicii proaste si cheltuieli invers proportionale. 

Pe tot parcursul celor zece zile cat am stat in Cuba am socotit mai degraba neajunsurile decat farmecul decandent al cladirilor, rahatii de pe strazi decat masinile colorate rupte din filmele cu James Dean, vanatorii de turisti fraieri decat oamenii simpli care puteau dansa in plina zi, in plina strada. Odata ce intri intr-un mood de neacceptare, cercul vicios al intamplarilor neplacute se invarte, pentru ca minus cu minus nu face plus, cum zice cantecul. 

Si totusi, sunt cativa oameni care m-au facut sa regret ca nu am reusit sa inteleg o cultura pe care nu o voi mai intalni curand. Pentru ei este acest articol.

  1. Alicia, gazda de pe Airbnb care ne-a oferit o casa autentica intr-o zona linistita si sigura - atat cat ne-a putut inspira siguranta dupa ora 19:00, cand intunericul punea stapanire pe tot, cam ca in Romania anilor ’90. Casa era spatioasa, amenajata cu gust, intr-un mix de traditional si modern (modernul de acum douazeci si cinci de ani, singurul care a ajuns in Cuba). Ne pregatea dimineata un mic dejun copios cu fructe, oua, fresh, cafea si paine. Ne-a cerut 60 de euro pentru 4 zile si 3 persoane. I-am lasat 90, dulciuri cumparate din Mexic si o pereche de sandale purtate. 
  2. Trei cubanos care ne-au oferit inghetata din partea casei la cel mai cunoscut - de fapt singurul loc - de unde isi pot cumpara localnicii inghetata, Coppelia. Nu se putea plati decat cu moneda lor CUP (Cuban Pesos, un fel de bani de Monopoly cu care nu prea poti cumpara nimic, mai putin inghetata), in timp ce noi strainii aveam acces la CUC (Cuban Convertible). Dupa ce am stat la coada si am constatat ca nu putem cumpara, ne-au dat cate o inghetata fiecareia. M-am simtit prost gandindu-ma cati copii cubanezi si-ar fi dorit ocazia asta. Un salariu mediu de profesor este de 25 euro pe luna.
  3. Un taximetrist trecut de mult timp de varsta pensionarii care ne-a cerut pretul corect de la hotelul nostru all inclusive din Varadero in oras. Toti ceilalti ne cereau de la dublu in sus, chiar daca ne transportau cu coco-taxi, un fel de risca motorizata. Mai mult chiar, a fost singurul care ne-a povestit despre orasul statiune si a acceptat sa raspunda macar evaziv intrebarilor mele legate de greutatile perioadei comuniste. Care nu s-a sfarsit, ca acum e o varianta “cu fata umana”, adica au acces la internet pe cartela, dar nu prea au acces la wifi si oricum nu au bani.
  4. Femeia de serviciu de la toaleta de pe plaja hotelului. Am gasit-o in ultima zi si i-am explicat in spaniola-engleza-italiana-franceza-inchipuita mea limba ca iar troneaza un rahat imens intr-una din cabine. Si-a cerut scuze ca nu a apucat sa curete (era ocupata cu altceva) si a comentat pentru ea, pe un tot umil ca lumea nu are respect pentru munca ei si cu siguranta cea care a facut asta nu procedeaza la fel si in penthouse-ul ei. M-am dus si i-am adus un euro spunandu-i ca eu ii respect munca. Mi-a zambit cu ochii. Apoi, dupa o jumatate de ora totul era luna si gaseai inclusiv flori de plastic langa chiuvete (chiar daca apa nu curgea decat la una din trei). Se vedea ca isi dadea silinta asa cum putea. I-am mai dat un euro si i-am spus ca imi place de ea. De data aceasta ochii ii straluceau. La ora pranzului m-a cautat la masa, m-a luat de mana si cu ochii in lacrimi mi-a spus: Bon appetit, signorina

Bon appetit, signorina…mi-au dat lacrimile si mi-a cazut cerul acela senin gandindu-ma cati oameni ca ea am ratat in Cuba pe care am vazut-o eu. Am alergat dupa ea sa ii dau toti banii cubanezi (CUC) pe care ii aveam - vreo 15-20, adica 15-20 euro, probabil cam tot salariul ei pe o luna. Nu am mai gasit-o si am ramas cu gustul amar al ratarii.

Chiar daca m-am simtit pacalita de multe ori pe parcursul acestor zile, iar photoshopul mi s-a parut ca m-a pacalit cel mai mult versus realitate, pentru acesti oameni, dar mai ales pentru femeia de serviciu, as vrea sa spun din toata inima:

Disculpame, Cuba linda ca nu te-am inteles, cunoscut, iubit!

Articole Recente