La inceputul anului am decis ca voi avea o singura rezolutie pentru 2017: sa alerg semi-maratonul promis in memoria celui care m-a invatat sa alerg! Dincolo de datoria morala pe care mi-am autoimpus-o, am simtit ca este singura modalitate prin care sa aduc in viata mea disciplina, perseverenta, efortul sustinut si implicit grit-ul. 

Planurile, planificarile, statusurile si altele din zona project managementului nu m-au ajutat deloc in sensul schimbarii unui stil de viata pe termen mediu. Prea multa rigurozitate ucide efortul perseverentei unui suflet de artist. In plus, interventia unor elemente lejere de distragere a atentiei, cum ar fi revederea tuturor celor 7 serii de Californication inseamna tot atata lejeritate in a renunta.

De data aceasta am gasit cheia. Nu am apelat la niciun antrenor. Cineva mi-a spus de o aplicatie - My Asics. Am descarcat-o, am completat cele cateva intrebari - ce varsta am, cate kilograme (pe bune, nu ajustate), cat am alergat cel mai mult si cu ce viteza, ce obiectiv am si cand vreau sa il ating. Se intampla prin februarie, iar tinta mea era data de 14 mai, cand ar fi trebuit sa alerg primul meu semi-maraton. Aplicatia mi-a personalizat un program de antrenament in sase etape, de la faza de pregatire la cea de recuperare de dupa concurs.

Pe 4 martie am alergat prima data cu aplicatia si de atunci este singura care a reusit sa ma disciplineze pana la punctul in care sa nu trisez niciodata. Ba doar de doua ori, cand a plouat cu galeata. Nu stiu daca e de vina vocea doamnei care ma ghideaza la fiecare jumatate de kilometru, sau vocea Siei, lui Guetta, Chris Martin sau Ed Sheran care imi dau vant la pupa. Alerg cam cu acelasi repertoriu muzical de vreo doua luni. Doua sute de kilometri, in curand voi ajunge la mare:)

Am avut doua puncte in care, conform obiceiurilor mele, as fi renuntat.

Unul a fost dupa o luna, cand trebuia sa alerg 13,7 kilometri, un record de distanta pentru mine. Cel mai mult alergasem 12 kilometri cu vreo doi ani si jumatate in urma. Mi-a luat o ora si patruzeci de minute ca sa ii termin. I’ve got stamina, I’ve got stamina imi repetam si eu ca si Sia. Si apoi ii dadeam cu Guetta: “If you are second, you are only the first in a long line of loosers”.

Al doilea moment a fost duminica trecuta, cand aveam prima simulare a cursei propriu zise si 17 kilometri de alergat. Reusisem un record de timp de 6:45 minute pe kilometru pe o distanta de 10 kilometri cu o saptamana inainte, chiar in duminica de Pasti. Am alergat o ora si cincizeci si patru de minute, cu acelasi record, dar la o distanta cu 70% mai mare. Sa mai zica cineva ca nu sunt si un om al cifrelor - asta este o expresie care imi displace profund, de parca oamenii cifrelor sunt niste mascote imbracate in grafice sau patratele de matematica.

Cand am terminat cei 17 kilometri am realizat ca mi-am invins propria neputinta de a aduce in viata mea disciplina, perseverenta, efortul sustinut si implicit grit-ul. 

Daca voi termina cursa de 21 kilometri pe data de 14 mai, voi crea grupul fetelor de peste 40 de ani care alearga semi-maratoane, fumeaza si beau cate un pahar de vin, mojito, cuba libre si altele. 

Pana atunci, am in minte costumul, ce voi asculta pe durata celor doua ore si douazeci de minute, dar mai ales cum voi inalta la sfarsit esarfa pe care va scrie “Multumesc, Andrei!”