Ce au in comun fata cu scutire la sport si Eliud Kipchoge?

Ce au in comun fata cu scutire la sport si Eliud Kipchoge?

Nimic, in afara placerii de a alerga pe distante lungi. 
Sau poate dorinta de a-si depasi propriile limite, evident diferite de la persoana la persoana.
Sau iepurii cu care a alergat - de la cei oficiali, la prietenele si fiul care au sustinut-o, una alergand ultimii 10 km cu ea, doua altele si fiul ei alergand ultimul kilometru si jumatate, cu Hall of Fame in boxa.

Fata cu scutire la sport sunt eu, cea care, fara sa sufere de vreo afectiune, a decis sa isi inventeze una - suflu sistolic - pentru a scapa de supliciul orelor de sport, unde era prea scunda pentru baschet, prea neindemanatica pentru groapa cu nisip, lada, capra si alte aparate, prea inceata pentru probele de viteza, prea in mitraliera glumelor colegilor.

Am alergat primul tur de Herastrau in 2014 si am inceput sa ma antrenez serios in martie 2017, avand ca obiectiv participarea la un semi-maraton in mai 2017. La primul tur de Herastrau am alergat cu un prieten, la primul semi-maraton am alergat in memoria lui. Cand am vazut ca l-am terminat intr-un timp rezonabil pentru o persoana lipsita de activitate sportiva ca mine, am inceput sa ma indragostesc de mine, cea care as fi putut deveni daca as fi continuat sa alerg si nu m-as fi oprit doar la o singura incercare.

Dupa inca doua semi-maratoane, am decis ca pot indrazni la un maraton, pentru ca in 2018 implineam 42 de ani si mi se parea o asortare perfecta: 42 de kilometri la 42 de ani. Ma minunam si eu de pretentiile mele. A fost greu, al naibii de greu si nu am reusit nicio performanta in afara aceleia de a termina cu chiu cu vai in aproape cinci ore, cu o prima jumatate foarte buna si o a doua jumatate din ce in ce mai dificila si dezastruoasa. 

Dupa acest moment am decis ca voi alerga cate un semi-maraton si un maraton pe an pana cand ma vor tine articulatiile, inima, plamanii, creierul. 
Pentru octombrie 2019 am vrut sa schimb un pic tactica, incercand sa exersez mai mult viteza constanta, alergarea pe intervale, alergarea in panta, mersul la toaleta cand alergarile depaseau 25 de kilometri, ba chiar am cautat un antrenor. In afara a doi prieteni care au facut fiecare cate o sesiune - fiecare foate utila vizavi de anumite tactici de respiratie, stil de alergat si viteza - si carora le sunt recunoscatoare - (thank you Nikos Kitrinos), am ramas iar fara antrenor, pentru ca cel pe care l-am ales era prea ocupat, eu prea dezorganizata, si tot asa. In final, tot aplicatia Runkeeper m-a antrenat.

Pe data de 13 octombrie mi-am trai din nou viata ca intr-un carusel al emotiilor. Practic, ma antrenez noua luni pentru a trai intens cinci ore, dintre care vreo trei si jumatate de placere si vreo ora si jumatate de chin. Pe langa mine, au trait o parte din emotii cei care m-au sustinut - fie cu donatii, fie live - asa ca nu pot sa nu remarc ca am si eu baza mea de fani, nu doar Eliud:)

Cu aceasta ocazie am reusit sa strang cea mai mare suma de donatii, respectiv 3.517 lei, am fost sustinuta pe traseu de prieteni, am avut proprii “iepuri” (prietena mea din liceu, maratonista veterana, care a alergat cu mine ultimii 10 kilometri, pentru ca stia din proprie experienta cat de rai sunt, verisoara mea cu care alergasem primul maraton cu un an in urma, care m-a urmarit pe tot traseul si m-a incurajat alergand pe ultimul kilemtru si jumatate, o fosta colega de birou, la randul ei alergatoare, care a facut acelasi lucru si - last, but most important - baiatul meu). Daca nu ar fi fost aceste incurajari, nici nu as fi simtit cu aceeasi intensitate bucuria experientei, nici nu as fi trecut mai usor peste durerea ultimei parti, reusind sa sprintez ca o zana dupa cum mi se striga de pe margine inainte de finish.

Eu m-am crescut pe mine cu acest efort pe care il consider dincolo de puterea mea de imaginatie de acum trei ani. M-am crescut mai disciplinata, mai rezistenta la efort si durere, mai ambitioasa, mai increzatoare, mai umila. 
Poate energia aceasta a atras alte energii, printre care aceea de a imi fi selectata poza din miile sau zecile de mii de poze disponibile de la competitia din 2018 pentru a fi coperta revistei Alerg, revista distribuita in kiturile tuturor particpantilor la Bucharest Marathon. Pe parcursul traseului din 2019, pacer-ul oficial mi l-a aratat pe cel care se ocupa de revista si i-a strigat: Hei, Mariane, uite aici coperta:) Recunosc ca mi-au crescut brusc muschii cand m-am vazut pe gardurile de la Sport Expo si in sacosele celor 20.000 de participanti. 

Daca la primul semi-maraon am alergat costumata in Frida - pentru ca nu pot alerga asa, oricum -  de la urmatoarele alergari m-am costumat in unicorn, simbolul companiei mele de consultanta. Asa am aparut si pe coperta revistei. Asa voi alerga pana cand ma vor tine articulatiile, inima, plamanii, creierul.

Pentru pasionatii de cifre, am extras cateva statistici:

  • 148 de femei din 915 participanti la maraton (42,195 km) - adica sub 1% din totalul alergatorilor de la Bucharest Marathon 
  • 60 de femei participante la categoria de varsta 35-44, unde ma situez si eu (inca:)
  • pozitia 100 din 148 de femei, pozitia 742 din 915 participanti
  • pozitia 40 din 60 de femei cu varsta intre 35-44
  • timp real: 4:58:46, cu un minut si douasprezece secunde mai putin decat in 2018

Un bun storyteller ar putea construi urmatoarea poveste:
Eliud Kipchoge este un alergator pe distante lungi nascut in Kenia, care a castigat proba de maraton la ultima Olimpiada  din 2016 si a stabilit un record mondial la aceeasi proba cu ocazia maratonului de la Berlin din septembrie 2018, cu un timp de 2:01:39. Pana la varsta de 16 ani, cand a fost descoperit de antrenorul sau, alerga in fiecare zi aproximativ trei kilometri pana la scoala. Pe data de 12 octombrie 2019 in cadrul Ineos159 Challenge din Viena, Eliud si-a depasit propriul record, devenind singurul om care a alergat un maraton in mai putin de doua ore (1:59:40), respectiv cu un minut si optsprezece secunde mai putin decat la precedentul record.

Raluca Kisescu este o alergatoare pe distante lungi, care a participat in ultimii doi ani, in cadrul unor competitii oficiale, la patru semi-maratoane si doua maratoane. Raluca a avut scutire la sport si pana la varsta de 37 de ani nu a alergat deloc, nefiind descoperita de niciun antrenor. A alergat primul semi-maraton la peste 40 de ani si primul maraton la 42. Intre primul si al doilea maraton, la distanta de un an si aproximativ 1.000 de km de antrenamente, Raluca si-a doborat propriul si singurul record cu un minut si douasprezece secunde.

Dar povestea adevarata este ca in seara zilei de 12 octombrie, inainte de culcare am plans de bucurie. In hohote. Copilul meu mi-a facut o super surpriza - mi-a sterpelit de cateva ori telefonul pe parcursul zilei, si-a notat numerele de telefon ale prietenilor, inclusiv ale pacer-ului si le-a scris rugandu-i sa se filmeze cu un mesaj de incurajare pentru mine. Apoi mi le-a montat cu un calup de imagini din diverse contexte si mi l-a dat sa il ascult.
Pentru acest gest superb, voi sti ca nu am alergat degeaba.

P.S. Exista totusi un capitol unde indraznesc sa cred ca l-am depasit pe Eliud, conform unei prietene spaniole: as for glamour, Kipchoge does not even exist versus you:))
P.P.S. Imaginea este una din pozele oficiale din cadrul competitiei (Bucharest Marathon 2019)

Articole Recente