Barbatii pe care nu i-am avut. Episodul 2: Super-mega intelectualul

Barbatii pe care nu i-am avut. Episodul 2: Super-mega intelectualul

Pentru cititorii care nu rateaza episoade, va rog sa treceti direct la paragraful trei, eu am absolvit un liceu de informatica si gandesc in if-uri. Pentru cei care ati ratat primul episod cu artistul, aveti linkul aici - http://www.ralucakisescu.ro/barbatii-pe-care-nu-i-am-avut-episodul-1-artistul. Daca nu va intereseaza artistii in profunzime, va rezum eu ca sa intelegeti cum a plonjat super-mega intelectualul.

“N-a fost sa fie”, asa s-a numit un proiect Decat o Revista de acum cativa ani, in care mai multi barbati cunoscuti povesteau despre o ea care le-a scapat. N-a fost sa fie nici in cazul meu. Nu o data, am propria-mi serie neagra a ratarilor masculine, un adevarat Champions League al celor care mi-au scapat printre vorbe, nicidecum printre degete. Artistul. Sportivul. Strainul. Depresivul. Super-mega intelectualul. Tanarul aproape de-un leat cu fii-miu.

Acum, cele doua ramuri ale if-urilor se unesc, povestea devine comuna.

Super-mega intelectualul era un colaborator indirect. Adica nu lucram direct, dar ne invarteam in aceeasi lume mica a oamenilor din comunicare, marketing si creatie publicitara. Produceam idei care impreuna impanzeau orasele tarii acesteia cu mesaje de cumparati, cumparati si iar cumparati, evident intr-o forma poetica, sa nu para chiar indemn la drumul mare.

Bineinteles, fiind un mega-super intelectual era arogant. Ne-am cunoscut oficial pe facebook si am inceput o conversatie despre activism. Aveam cateva dictionare acasa, dar dupa doua reprize multumitoare - de dezbateri virtuale, sa fie clar - m-am gandit sa il impresionez si mi-am luat unul cu citate celebre, unul cu expresii in latina si Invitatia la vals a lui Mihail Drumes:) Fiind un super-mega intelectual, stia mult, citea mult, nu pierdea timpul (ca mine) cu lucruri fruste. Simteam ca nu pot sa pierd aceasta sansa de a fi sub nivelul intelectual al unui barbat mai destept, mai citit si cu o perspectiva mai larga decat a mea. Ah, de cand vroiam sa fiu dominata intelectual cu subtilitate, rafinament, cu ironie fina chiar. Sa aud susarandu-mi in taste teorii evolutioniste de la Darwin la Drucker si Thiel. Sa mi se recomande filme cu regizori de care nu auzisem niciodata. Sa primesc in dar carti pe care sa le reincep de trei-patru ori pana sa reusesc sa trec de pagina 30. Sa nu fie loc de nicio banalitate din categoria: ce faci, cum ti-e ziua astazi? 

Ma straduiam sa perfectionez jocurile de cuvinte, subiectele dezbaterilor, mostrele de inteligenta, cunoastere si viziune. Bingo! A venit prima invitatie la ceai, ca el nu bea cafea. Am zis invitatie? Da, dar era invitatia mea pentru el, ca eu deja imi pierdusem si rabdarea rabdarilor. Probabil era un semn de “nu a fost sa fie”, dar eu sunt perseverenta cand nu trebuie si nu sunt cand este necesar. Mi-a zis de suflete pereche, ca el crede ca in viata ajungi sa ai pana la zece suflete pereche. 

- Si ce iei de la sufletele pereche? i-am replicat eu. 

- Ce este mai bun, mi-a raspuns el. 

Nu mi-a fost foarte clar care este bunatatea mea, dar paream sa ma profilez ca un supliment alimentar, nicidecum ca un nutrient vital.

Exuberanta mea il speria mai tare ca exodul imigrantilor, iar independenta-mi desantanta ii sporea timiditatea pe care o ascundea atat de bine sub masca arogantei. Dupa un weekend la mare cu grupurile reunite de prieteni -ai mei si ai lui - am inteles expresia repetentiei  “primii sapte ani sunt grei, pana treci de anul trei”. Eu nici macar la anul trei nu puteam ajunge, asa ca am renuntat la doctoratul cu el si mi-am tiparit sutele de pagini de dezbateri. Sunt sigura ca la batranete o sa-l inteleg.

Articole Recente