De fapt, as fi vrut ca titlul sa se intituleze “pe cine as trimite sa vada filmul”, ca o pledoarie pentru tot ce nu este ingropat in prejudecati si sterotipii care ucid perspectivele unui viitor mai bun.

Dar mi-am amintit de emotiile pe care le-am trait impreuna cu personajul principal de la un capat la celalalt al filmului.

Si am decis sa fac un ocol inainte sa trec la indemn.

Nu sunt nici cinefila, nici critic de film. Voi scrie din perspectiva unui spectator curios si dornic sa asimileze experiente care sa il duca la un sine mai evoluat.

Prima data am auzit muzica, in total contrast cu imaginile. Pur si simplu fixeaza imaginile de retina intr-o simbioza care te face sa fii parte din ecran, din poveste. Ascult coloana sonora pe youtube in timp ce scriu si ma transpun inapoi in poveste.

A doua oara am vazut tristetea din ochii copilului, apoi adolescentului si in final adultului Chiron, care m-a urmarit din toate unghiurile salii. Ma priveste inca din afisul filmului cu fiecare “felie” de chip corespunzatoare uneia din cele trei bucati de viata.

Pe cine as trimite sa vada Moonlight? Pe toti/toate cei/cele care:

• nu au loc de alte culori de piele, orientare sexuala, etc. Ca sa traiasca si de partea cealalta si sa inteleaga ca frumusetea si caracterul sunt aceleasi fie ca ai piele neagra sau esti gay. Gay OK!
• nu mai cred in puterea comunitatii. Copilul fara tata si cu o mama dependenda de droguri este practic crescut de un cuplu din oras, la care se refugiaza de fiecare data cand este speriat, incoltit de ceilalti copii care il batjocoresc sau pur si simplu alungat de mama.
• trancane cu bucuriile simple ale vietii cand viata lor musteste de toate bucuriile complexe. Scena in care baiatul atinge pentru prima data apa si invata sa inoate cu ajutorul celui care si-a asumat rolul de tata din comunitate este cu adevarat o bucurie simpla. 
• se plang ca la gradinita sau scoala copiii lor sunt victimele bullying-ului daca vreun coleg le zice ceea ce ne spuneau si noua colegii cand eram de varsta lor: piticanie, chioara, tocilara, galusca, etc. Mi-am amintit doar cateva din apelativele mele. Sa vada aici bullying cand prietenul cel mai bun, ba chiar iubitul sau il bate pana la desfigurare pentru ca asa cere seful gastii care face regulile. Asta doar ca un punct culminant al unei agresiuni reale, constante.
• inca mai cred in educatia: “bai, daca e baiat si si-o ia, sa dea si el inapoi, ca d-aia e barbat”. Adolescentul batut crunt de cel mai bun prieten, cu care tocmai avusese primele tentative de sex refuza sa riposteze, desi simtea ca are puterea sa o faca. Prefera sa fie desfigurat. Privirea lui catre iubitul calau spune mai mult decat orice lectie de morala. Trebuie vazuta!
• nu stiu sa-si ceara iertare fata de prietenii, parintii, copiii, fostii iubiti/iubite pentru ca au trecut multi ani si nu mai are sens. Si mama si primul iubit stiu sa o faca exemplar dupa multi ani. E o lectie de iubire si demnitate de ambele parti.
• vor sa inteleaga psihologia unei relatii intre persoane de acelasi sex fara sa fie expusi unor scene evidente de sex
• lucreaza in marketing si comunicare, ca sa vada cum jumatate din castingul masculin a ajuns in ultima campanie Calvin Klein si prima pentru noul director de creatie al brandului. Great strategic move, great bodies. Trevante Rhodes sau Mahershala Ali? Greu de ales.
• inca se intreaba de ce nu a luat LA LA LAnd Oscar-ul pentru cel mai bun film. Eu am fost si m-am plictisit, noroc cu Ryan Gosling care mi-a tinut companie.
• vor sa simta un film, desi la sfarsitul sau sala era impartita in doua: unii ca mine si altii care se plictisisera ingrozitor.

Daca baiatul meu ar fi avut 15 ani, cat este minimul recomandat pentru vizionare, l-as fi luat cu mine. Sunt alba si heterosexuala, desi mai tot timpul anului sunt bronzata si petrec mult timp cu cea mai buna prietena.

Sursa foto: GIPHY