Ioana

La ultima intalnire a departamentului de marketing din fiecare an tineam mult raspanditul obicei corporatist de Secret Santa. Fiecare tragea in avans un bilet cu numele celui caruia trebuia sa ii ofere un mic dar de Craciun. Contrar aparentelor, la marketing se organiza un fisier excel accesibil tuturor pe un server in care fiecare persoana completa - cu decenta - cam ce i-ar placea. In plus, eu ofeream cate un cadou simbolic cu un mesaj personalizat tuturor, ca un semn de multumire si bucurie ca petrecusem un an impreuna. Erau douazeci si cinci. De cadouri, nu de ani;) La randul meu primeam un cadou personalizat din partea echipei. Asteptam curioasa de fiecare data sa vad ce idee mai au, nu ma dezamageau niciodata. 

In anul acela am primit un oracol cu intrebari si pagini de amintiri in care au raspuns si scris toti.

  1. Un cuvant de inceput!! (cu doua semne de exclamare)
  2. My name is…/Numele de scena
  3. Varsta declarata x Zodia asumata
  4. Fratele de cruce in departament
  5. De cati ani esti in clasa Kisescu
  6. Clasa paralela (departamentul care iti place)
  7. Pe cine iubesti in secret (din cladire)?
  8. Citatul tau in viata
  9. Ce este corporatia?
  10. Iti place de Raluca? Daca da, cam cat de mult?

etc, etc

Mi-a atras atentia unul dintre raspunsuri: Mai mult decat o stie.

Era Ioana, o fata discreta, muncitoare, desteapta, fina, deloc croita pe tiparele exaltate ale avantului corporatist. Traducea, adapta si crea texte pentru brosuri, brosuri mai mici, ghiduri de folosire a produselor. Si tot ea le verifica si corecta, cu migala si atentie ca si cum ai fi luat cu penseta mii de gandaci mici - asta a fost expresia altcuiva care avusese aceleasi task-uri cu ceva ani in urma. Nu am auzit-o plangandu-se. Cateodata volumul era mare si timpul scurt. Nu s-a plans nici cand a avut probleme de sanatate si a fost nevoita sa se opereze. 

La un moment dat a luat decizia sa se mute cu prietenul ei undeva la soare, pe o insula. Unii au privit-o cu suspiciune (se duce la ceva sigur?), altii au felicitat-o (macar o sa respire aer). Ne-a anuntat cu vreo trei luni in avans, ca sa avem timp sa angajam pe cineva in loc si sa ii poata preda munca asa cum se cuvine. Am uitat sa spun ca la acea vreme nu avea nici douazeci si cinci de ani. Am tinut legatura pe whatsapp, pe Facebook, pe Instagram. O urmaresc si ma urmareste. Ma bucur ca ii este bine, are un loc de munca, traieste la temperaturi de douazeci de grade tot timpul anului si arata foarte fericita.

Cu mai putin de o saptamana inainte de primul meu semi-maraton, am scris un post pe Facebook ca am strans 1.180 de lei si am un target de 1.500 de lei. Tinta aceasta era una simbolica, nu ma penaliza nimeni daca nu o atingeam, dar imi doream sa ii pot ajuta pe cei de The Little People.

Dupa nici jumatate de ora m-am trezit cu 320 de lei virati intr-o singura donatie si tinta atinsa.

Am regasit-o pe Ioana cu mesajul: Continui sa ma inspiri, chiar si de la distanta!

Am lacrimat, amintindu-mi de mesajul ei din oracol: Mai mult decat o stie.

I-am multumit si am prevenit-o ca voi scrie despre ea. Pentru ca oameni ca ea merita.

Don’t let me be misunderstood!  Le multumesc tuturor celor 14 donatori care m-au ajutat sa strang 1.900 lei. Paisprezece oameni care au crezut in nebunia mea - unii dintre ei nu atat de apropiati precum familia sau prietenii cei mai buni. Ma plec in fata lor! Le multumesc tuturor care m-au incurajat sau mi-au inregistrat mesaje de incurajare.

Insa pentru Ioana am vrut ceva in plus. Sa ii scriu ca acum stiu si ca ii sunt recunoscatoare.

Articole Recente