Copilarie cu final neasteptat: pufarine, varza kale si virajul de aur

Copilarie cu final neasteptat: pufarine, varza kale si virajul de aur

Daca e vara, e bine, asa imi susura mie un gand de cand ma stiu. Nu ca nu ar fi bine si in restul anului, dar parca nametii de zapada, frigul si moda lui Fram, ursul polar sunt mai tolerabile in trecut decat in prezent.

Intr-o seara din ultimile seri de mai, calda si parfumata cu cel mai frumos parfum - al teilor infloriti - mi-am continuat programul de alergare. S-a terminat primul semi-maraton, urmeaza al doilea in octombrie. Tata era plecat cu treaba o saptamana si imi lasase in custodie masina, putin cu teama, ca ma stie avand multiple talente, mai putin al sofatului.

Nu mi-a luat decat o parcare si un viraj de pe loc ca sa arat ca pot fi mai tare ca Titi Aur. Ambele radiatoare, bara fata, proiectorul, masca si multe ale piese mai mari sau mai mici au decis brusc sa-si curme durata de viata estimata de producator. Ma rog, eu le-am curmat cu ceea ce am decis ca se va numi virajul de aur. A fost necesara remorcarea si acceparea deloc glorioasa a tuturor glumelor si glumitelor cu blonde la volan. Mi-a placut totusi una: zici ca esti un drac de copil, care profita cand pleaca parintii de acasa si distruge casa. Sau masina in cazul tau.

Am pornit la alergat din fata casei, ca masina era undeva la capatul Pamantului la reparat. Asta a presupus o alergare prin cartierul copilariei, pe strazile pe unde ne jucam in grupuri de cate douazeci ratele si vanatorii, kemps (oare asa se scrie?), flori, flori sau baieti, melodii sau cantareti. Daca iti picau baietii, era contextul potrivit sa transmiti subtil, prin numele ales mesajul ca iti place de cutare. Asa am ajuns maritata cu el dupa inca cincisprezece ani.

Revedeam in pasi de jogging parculetele - ah, ce urasc diminutivele - si retraiam anii cu ochii si narile, caci zburdam de la mirosul de cartofi prajiti de pe la ferestrele deschise, la teii infloriti. Daca nu ar fi fost noile blocuri rezidentiale aparute intre timp, varza kale, rucola si ridurile mele de la ochi, as fi fost tentata sa cred ca sunt in 1988, anul in care s-au nascut baietii care imi plac acum.

Si totusi suntem in 2017 si bomboanele cubaneze nu se mai gasesc nici macar in Cuba - pe verificate - dar inca mai gasesti bomboanele Cip cu o destinatie nedefinita si pufarinele, astazi sub denumirea de “cereale expandate”. Sunt ascunse de trufia dulciurilor bio, care nu s-ar combina nici in ruptul papilelor gustative pe o margine de farfurie cu ororile astea cu zahar.

Intr-un fel multe s-au schimbat, dar copilul din mine (acela dezordonat, rebel, partial iresponsabil, caci cel nascut de mine e altfel:) ramane cu pofta de ras, curiozitatea si ideea ca maine este o noua zi a explorarilor.

Ramane cu ma-sa, vorba cantecului. Adica ramane copilul cuiva, ceea ce ii da dreptul sa fie tanar mereu.

Articole Recente