Cei sapte ani de acasa versus cele sapte deprinderi ale oamenilor eficace

Cei sapte ani de acasa versus cele sapte deprinderi ale oamenilor eficace

Cei sapte ani de acasa versus cele sapte deprinderi ale oamenilor eficace

Inainte ca diverse teste de personalitate sa ma arate puternic extroverta, mama m-a aratat lumii cu un scor Apgar 10 si multe rezerve de timiditate. Stiu ca pare de necrezut, dar colega de banca din clasele cinci-opt cu care inca tin legatura poate confirma acest adevar.

Nu stiu in ce moment anume a iesit la suprafata dorinta de exprimare, dar ii multumesc job-ului meu de marketer intr-o corporatie care mi-a facilitat semnificativ transformarea. Nu pentru ca extrovertii au ceva in plus, ci pentru ca ma reprezinta mai bine, ma face sa ma simt mult mai in largul meu.

Pe parcursul timpului am cunoscut si lucrat cu multi care se simt cel mai bine sub carapacea lor. Nu inseamna ca sunt mai putin proactivi, mai putin capabili sa prioritizeze sau sa gandeasca in termeni de castig/castig.

Pentru cei care au citit cartea lui Stephen Covey, acestea sunt trei dintre cele sapte deprinderi ale oamenilor eficace. Pentru mine, in suficient de multe cazuri, introvertii aveau o deprindere pe care multi extroverti au pierdut-o undeva prin clasa a patra: cei sapte ani de acasa.

Mi-a fost greu sa inteleg de ce sunt considerate puncte slabe bunul simt, modestia, nevoia de backstage si nu de microfon, toleranta la rautati, lipsa ambitiei de a demonstra prin orice mijloc, dar supradozajul de efort de a face fiecare lucru cat mai bine. Vesnic trecute pe lista de imbunatatit in evaluarile anuale, vesnic strigand dupa ajutor pentru a putea fi sustinute de un superior care vede dincolo de suprafata, calitatile umane ale unor introverti palesc adeseori in fata defectelor "corporatiste".

O buna perioada de timp am incercat sa ii transform, macar partial, in modelul de succes unanim agreat, cu reusite moderate. Le-am apreciat valoarea, contributia si mai ales lipsa ipocriziei. Munceau, primeau permanent suturi de incurajare pentru modelul wannabe si nu crosetau intrigi.

Fara multi dintre ei echipele corporatiilor ar arata ca un Vanity Fair - revista, nu cartea. Sau invers?

Sunt o mare sustinatoare a lor. Vor schiopata mereu la cateva dintre deprinderile oamenilor de succes, dar vor merge drept si te vei putea baza pe ei si cand pe cartea ta de vizita nu va mai scrie ca esti seful lor. De la o extroverta pentru introvertii de la care am reinvatat adevarata magie a cifrei sapte: zambiti cu subinteles:)

Articole Recente