Am fost cat pe ce sa dezamagesc publicul oprindu-ma la episodul 2 cu povestile mele despre barbatii scapati printre vorbe. Le-am pornit inspirata de “N-a fost sa fie”, un proiect Decat o Revista de acum cativa ani, in care mai multi barbati cunoscuti povesteau despre o ea care le-a scapat.

N-a fost sa fie nici in cazul meu. Nu o data, am propria-mi serie neagra a ratarilor masculine, un adevarat Champions League al celor care mi-au scapat printre vorbe, nicidecum printre degete. Artistul. Sportivul. Strainul. Depresivul. Super-mega intelectualul. Tanarul aproape de-un leat cu fii-miu.

Ma uitam cu ochii mijiti, mai de la miopie, mai de la nedumerire la divele patriei noastre si la divele lumii cum isi necheaza amorurile prin herghelii tinere si foarte tinere. Nu imi venise randul, inca mai credeam ca diferenta de varsta nu face bine conversatiei, armoniei si flexibilitatii. Probabil inca mai trageam de intervalul acela din sondajele de cercetare in care segmentul de tineri ajunge pana hat departe, ca sa se entuziasmeze cine nu mai e demult puriu si sa completeze cu ce au nevoie cei de la marketing.

Eu mi-am completat o propunere de colaborare cu o companie relativ noua, plina ochi cu angajati aproape de-o varsta cu fii-miu. Duse erau vremurile cand secretara directorului general imi spunea ‘turturas” pentru ca eram cea mai mica din colectiv. 

La prima intalnire oficiala nu l-am remarcat, caci sala era plina ochi, iar eu eram atenta sa-mi exprim cunoasterea pentru care fusesem adusa. La a doua intalnire oficiala tot nu l-am remarcat, desi era in cerc restrans, pentru ca eram din nou preocupata sa fac treaba, nu sa fac scouting.

Timpul trecea si la un moment dat am realizat ca el este mai peste tot unde ma gaseam eu cu cate o nevoie de ajutor: la o tigara cand nu aveam bricheta, la o comanda cu masa cand nu aveam de mancare, la un scaun in plus cand nu aveam pe ce sa ma asez, la o prezentare utila la care eu nu aveam acces si tot asa.

Pana intr-o zi cand a venit vara ca nebuna si am trecut direct la rochii scurte si gambe expuse in sandale cu toc. Atunci i-am surprins privirile urcand-coborand, desi nu aveam nevoie sa urc sau sa cobor nicaieri. Atunci l-am observat pentru prima data si mi-a trecut prin minte: oare cati ani are?

Sa fie clar, natura relatiilor profesionale ne permitea orice, dar eu nu-mi permiteam sa ma gandesc la aproape colegii de scoala ai copilului meu. Tanar, doamna, prea tanar…pentru cine?

A urmat seria de intalniri intamplatoare din oras, din locurile de petrecut timpul liber. Parea ca avem aceleasi optiuni. A urmat seria de sfaturi pe care le ofeream cu placere unuia care le cauta si aprecia peste masura, pentru ca veneau de la cineva “cu experienta”, ca sa nu zic pe sleau “in etate". Au venit si plimbarile si vinul si temerea unor complicatii de genul indragostelilor imposibile. 

Ceva era frumos si curgea, ceva era descleiat si striga haul dintre doua generatii. Mi-am reamintit filmul acela in care el se indragosteste de un tablou cu o ea si incepe sa o caute, ca sa afle ca murise demult, de batranete. Undeva, candva, asa se numeste. Si puterea dragostei o readuce in timpul lui. Deh, tot o romantica cinica raman, un specimen imposibil.

Eu nu l-am putut aduce in timpul meu. Iar el ar fi vrut sa aduca toate femeile lumii in timpul lui, caci era asa de tanar si asa de dornic sa experimenteze.

Am decis ca orice experiment isi are farmecul sau si lectia sa, asa ca l-am trecut la capitolul de ofticat femei maritate si plictisite, cu copii, griji si nostalgii. 

Primele doua episoade ale seriei sunt aici:

Episodul 1. Artistul  - http://www.ralucakisescu.ro/barbatii-pe-care-nu-i-am-avut-episodul-1-artistul.

Episodul 2. Super-mega intelectualul - http://www.ralucakisescu.ro/barbatii-pe-care-nu-i-am-avut-episodul-2-super-mega-intelectualul