Fighting fear since 1976

Fighting fear since 1976

Red Force este cel mai inalt si rapid rollercoaster din Europa. Are o inaltime de 100 de metri si o inclinatie de aproape 90 de grade atat la urcare, cat si la coborare. Atinge viteza de 180 kilometri pe ora in doar cinci secunde, pe care ti le vei aminti cu precizie, caci senzatia va fi de dezmembrare a gatului de restul corpului. Cumva, gatul iti ramane pe scaunul pe care oricum esti tintuit de spaima, iar restul corpului zboara. La inaugurarea sa, un test driver de Ferrari F1 a declarat: “toata lumea isi doreste sa stie ce simti cand conduci o masina de Formula 1. Acum puteti avea parte de acest sentiment pe propria piele.”

Desi sunt multe lucruri pe care mi le doresc a le simti pe propria piele, aceasta nu era una din prioritati. Fighting fear since 1976 sau luptand cu diversele forme ale fricii inca din anul 1976, ideea de a ma rasuci ca o clatita in rollercoastere ametitoare nu ma tenta deloc.

Red Force este cea mai cautata atractie a noului parc tematic Ferrari Land, care a fost deschis in aprilie 2017 si este parte din cunoscutul parc spaniol de atractii PortAventura. Fusesem in acest parc in urma cu patru ani, cand fiul meu abia atingea inaltimea de 120 de centimetri si ma bucuram ca nu putem sa escaladam Shambhala si Dragon Khan - doua rollercoastere care se impletesc ca doua fire de ata cu care vrei sa tesi ochiuri la inaltimi la care doar indraznesti sa privesti avioanele decoland si aterizand. Sky is the limit, fraza aceasta motivational-inspirationala nu prea isi mai are sensul cand te trezesti in cer, dar cu capul in jos spre pamant, spanzurat de niste chingi care te tin ca-ntr-o menghina. 

Nu am mai scapat acum, cand inaltimea sa depaseste limita de 140 de centimetri, cea care iti permite accesul la orice, inclusiv la dragonii acestia. Mai am o sansa peste cativa ani, cand, daca va atinge mai mult de 195 de centimetri, nu va mai avea voie:) Este practic prima data cand o inaltime de sub un metru patruzeci este la fel de dezavantajoasa ca una peste un metru nouazeci si cinci.

Dar pana sa prind viitorul, m-a  tras de maneca prezentul cu opt copii cu varste intre 8 si 15 ani si o mama excesiv de curajoasa. Dar mai ales bucuria copilului meu, care se ducea sa incerce orice parea mai periculos, mai cu adrenalina, mai indraznet. Bucuria lui era si bucuria mea ca nu ma mosteneste si ca nu va fi un fricos care se lupta cu teama de inaltimi, de inec, de singuratate, de abandon, de hoti, de orice. Decat sa desfaci fricile foaie cu foaie, ca pe o ceapa care te lacrimeaza cu fiecare strat, mai bine te imprietenesti cu ele de la varste fragede. Nu le invingi, caci asta am incercat si eu pe parcursul timpului, pana cand Liz Gilbert mi-a deschis ochii in Big Magic - singura carte cu oarece tenta de self-book pe care am citit-o, prefer lectiile beletristicii si biografiilor. Cu frica trebuie sa te imprietenesti, sa o accepti alaturi in calatoria ta prin lume, nu sa ii declari razboi sau sa ii te supui.

Asa ca m-am decis sa ma imprietenesc cu teama de inaltimi si sa ma alatur bucuriei baiatului meu, imboldita de prietena mea excesiv de curajoasa care mi-a spus: ce sens are sa venim pana aici daca nu testam senzatia asta? Chiar asa, ce sens are sa nu iti sara sufletul in gat si inapoi in stomac sau unde o sta el?

Nu am pornit pe Furia Rosie nepregatita, imi luasem inima in dinti de dimineata cu rollercoasterul Dragon Kahn din PortAventura, o versiune mai blanda a Red Force. Ba chiar statusem cu ochii deschisi in timp ce ma invarteam in sus si in jos cu o viteza care ma ametea cat zece pahare de prosecco. Privelistea mi s-a deschis, parca dintr-odata orizonturile s-au largit si am curprins o lume la care nu ajunsesem pana atunci.

M-am surprins zambind in poza de pe traseu, ceea ce mi-a dat curaj sa incep sa ma gandesc la Red Force. Il priveam cu coada ochiului, te coplesea cu inaltimea si verticalitatea lui din orice parte a parcului. Si parcul e mare!

Mi-am amintit de toate deciziile si indeciziile de pe parcursul vietii si de cat de teama mi-a fost sa le iau pe cate unele, dar si de usurarea si increderea pe care le-am resimtit ulterior. 

Sunt aproximativ 22 de secunde intre momentul cand demarezi cu viteza de 180 de kilometri pe ora si cel in care “parchezi". Privelistea de sus, cand simti cum cobori la aproape 90 de grade este insa priceless!

Nu am mai vrut a doua oara, pentru ca pregatirea mentala ar fi fost cel putin la nivelul a 50-60% din cea de la prima incercare. Prea mult, poate mai sunt si alte senzatii de trait, nu inseamna ca acum o sa sar cu parasuta, ca mi-am descoperit veleitatile croitorasului cel viteaz:)

Dar macar baiatul meu nu va spune: sa nu imi zici de curaj, cat timp nu il practici!

Articole Recente