A unicorn

About the Unicorn

A Unicorn

Creativitatea este modul meu de viață, de la cum mă îmbrac, la ideile pe care le generez într-un context de business. Oamenii cu care interacționez, fie ei dintr-o perspectivă personală sau profesională, spun că sunt autentică.

Iubesc forma numai în măsura în care fondul există. Sunt un spirit liber și ador umorul cel puțin la fel de mult precum creativitatea. În același timp, educația mea formală și experiența de 16 ani din mediul corporatist mi-au oferit o structură solidă și un management al proceselor.

Am fost desemnată în 2009 Marketerul anului de către revista The Marketer și am câștigat premiul IAA pentru Excelență în responsabilitatea socială.

Ma declar anti-clișee, le vânez peste tot, în timpul liber și în timpul muncii și le abordez cu umor. Pentru mine regulile, obiceiurile și atitudinile încetățenite prin viu grai și urmate orbește sunt clișee. Soluțiile creative de business pe care le propun prin intermediul companiei Raluca Kișescu & Son sunt cele care evită clișeele și încearcă să construiască pe structura existentă.

Nu în ultimul rând, iubesc oamenii, îmi place să petrec timp cu ei, îmi place să îi ajut și să îi conectez unii cu alții. Satisfacția cea mai mare vine atunci când văd cum cresc oameni mari din oameni cu încredere mică de sine. Acesta este și motivul pentru care colaborez cu alți specialiști, pentru că eu cred că acolo unde sunt doi sau mai mulți, rezultatele și bucuria sunt mai mari.

Sunt un autor publicat, iar cea mai recentă carte a mea - Povestea Unicornului care a alergat de la birou la Rio de la editura Curtea Veche Publishing - este manifestul meu pentru corporate storytelling. Sunt prezentă in societatea civilă prin intermediul organizațiilor BWFR și Bunici de Viitor - comunitatea celor peste 60 de ani, unde sunt co-fondator, pentru că fiecare din noi are obligația de a da înapoi comunității.

Sunt pasionată de alergat, am alergat 4 semi-maratoane și 2 maratoane oficiale, aproape toate pentru Hospice Casa Speranței.

Pe scurt

Sunt un marketer creativ cu o experiență de 16 ani în mediul corporatist, din care 10 ca director de marketing și un consultant în comunicare, marketing și management cu o experiență de 5 ani.

Am colaborat din postura de trainer cu două companii de training din România și din străinătate (Qualians și M’dina). De doi ani am conceput și livrat module de business trainings dedicate adolescenților cu vârste între 13 și 18 ani, având ca parteneri o școală privată britanică și o platformă de ateliere online.

Sunt autor publicat: Prima carte, 6 din 49 de șanse la iubire a apărut în 2015 la editura Cărțile Tango, iar cea de-a doua, Povestea Unicornului care a alergat de la birou la Rio a apărut în februarie 2021 la Curtea Veche Publishing.

Sunt membră a organizației BWFR - Business Women Forum Romania și co-fondator al comunității Bunici de Viitor, dedicată informării și socializării persoanelor peste 60 de ani. Sunt un fundraiser constant al organizației Hospice Casa Speranței prin intermediul participărilor mele la concursurile de alergat.

Am ales simbolul unicornului pentru multitudinea de semnificații: creatură fantastică, personaj rar, persoană cu aptitudini multiple, persoană care aduce energie și culoare în viețile oamenilor, companie evaluată la peste un miliard de dolari.

Sunt tot ceea ce vreau sa fiu. Adică
a product of my own imagination.